Frica pe munte

articol. Frica. Marian Anghel

Un nou articol scris de Marian Anghel despre senzația de frică ce apare, uneori, atunci când mergem pe munte.

”Când mergem pe munte ne confruntăm cu frica într-un mod conștient sau mai puțin conștient, fie că vorbim de frica de urs… de înălțime, când suntem pe marginea unui gol… de trăznete pe o creastă expusă în timpul furtunii sau de cădere cap de coardă, atunci când ne cățărăm pe stâncă.

Într-un fel frica este permanent în noi, fiind prezentă întotdeauna cel puțin undeva în fundal, aproape insesizabilă.”

Alături de un alt material publicat cu ceva ani în urmă – Teoria riscului în alpinism, noul articol abordează o temă prea puțin discutată dar esențială, în rândul celor care merg pe munte.

Un alpinist cu experiență este acela care a învățat să iasă din cercul vicios al fricii sau să-l folosească în mod optim pentru scopul dorit.

”Nu există o rețetă general valabilă pentru a gestiona frica dar ne ajută să știm de ce apare și să-i înțelegem mecanismul, atunci când pune stăpânire pe noi.

Utilizând diferite surse bibliografice și experiența personală de un sfert de secol alături de alți oameni pe munte, ca instructor și ghid montan, am decis să scriu acest mic articol inedit în limba română, despre munte și modul în care simțim frica atunci când practicăm diferite activități montane.” – Marian Anghel

Articolul poate fi găsit pe blogul personal ”Bergführerbuch – poveștile unui ghid montan

Lectură plăcută!

articol. Frica. Marian Anghel