Rucksack Mountain Guides este un proiect de prestări servicii în turismul montan – ghidare și instruire în munții din România și extern, conceput și pus în practică de către Marian Anghel, cu ani de zile în urmă.
Primele cursuri de instruire pentru publicul larg au fost organizate de către Marian în toamna lui 1998. Din acel moment toate tipurile de cursuri posibile s-au succedat an de an, vara și iarna, până în prezent.
Astăzi, serviciile oferite pe acest site sunt gândite și realizate în continuare de către Marian Anghel, alături de o echipă de profesioniști.
Deoarece noi considerăm că cea mai importantă resursă este omul însuși, putem un accent deosebit pe calitatea umană a ghizilor, liderilor și a colaboratorilor noştri.
Profesionalismul despre care vorbim este dat de multă experiență în teren, abilităţile practice fiind completate şi de calificările legale şi necesare în turismul montan, atât la nivel național cât și internațional.
Dacă eşti un profesionist al muntelui atestat* şi îţi doreşti o carieră în domeniul turismului montan, dacă îţi place ceea ce facem şi doreşti să te alături echipei noastre, ne va face plăcere să colaborăm.
Nu garantăm un loc de muncă permanent, dar avem nevoie întotdeauna de oameni bine pregătiţi, loiali şi motivaţi, care doresc să facă un lucru bine, de la A la Z. Intră şi tu pe lista noastră de posibili colaboratori.
Trimite-ne un email pentru a discuta mai multe despre o eventuala colaborare.
* Atestate profesionale privind munca pe munte, valabile în România, sunt următoarele:
– specializare ca ghid montan (atestat emis de către Ministerul Turismului);
– calificare internaţională UIAGM sau UIMLA;
– specializare ca instructor sportiv alpinism/escaladă (atestat);
– animator copii;
Rucksack Mountain Guides este membru al Societății Ghizilor și Liderilor Montani (SGLM), singura asociație profesională din România recunoscută și afiliată internațional