Munții
Nepal
Zona
Kanchenjunga
Obiectiv
Circuitul nord - sud Kanchenjunga
Dificultate
Medie
Această expediție este o alegere excelentă pentru cei care doresc să iasă din zona ”clasică” a drumeției în Nepal (Everest Base Camp și circuitul Annapurna), să descopere cele „Cinci comori ale zăpezii” și mai ales, să trăiască o aventură cât mai autentică în Himalaya!
Expediția de trekking Kanchenjunga, în nord estul Nepalului, oferă nu doar peisaje spectaculoase, dar și oportunitatea de a experimenta cultura locală și biodiversitatea încă nedistrusă a regiunii, care s-a deschis publicului larg abia în 1988!
Elementele-cheie ale acestei expediții sunt:
Traseu autentic și deosebit – Izolarea regiunii Kanchenjunga oferă o alternativă liniștită și sălbatică față de rutele aglomerate din zona Everest și Annapurna. Vom vizita un optmiar (al treilea de pe glob!) cu posibilitatea de a vedea de-a lungul traseului, în zile senine, inclusiv alți optmiari precum Manaslu, Lhotse și Everest.
Peisaje montane de neegalat – Cu vederi spre al treilea cel mai înalt munte din lume și explorarea ambilor versanți, nordic și sudic, traseul garantează o experiență vizuală unică. Vom trece printr-o vegetație diversă, începând cu cea din regiunea subtropicală până la cea alpină, trecând prin mai multe etaje.
Conexiune culturală profundă – Interacțiunea cu localnicii din satele izolate, care și-au păstrat tradițiile nealterate de modernitate și de fluxul de turiști mult mai redus în această regiune. De-a lungul expediție vom interacționa cu cultura, tradiția și stilul de viață populațiilor montane Sherpa, Rai și Limbu.
Provocare fizică și mentală – Urcarea treptată de la 1.600m până la peste 5.100m altitudine, ceea ce necesită o bună condiție fizică și determinare. Această incursiune este una dintre cele mai lungi expediții de trekking posibile din Himalaya, cu acces rapid și în relativ confort.
Conservarea mediului și etica socială – Programul nostru de trekking pune accent pe sustenabilitate și respect față de comunitățile locale. Vom lua contact cu bucătăria locale nepaleze, relativ simplă și puternic influențată de cea indiană dar și de cea tibetană.
Cei 25 de ani de experiență în organizarea de expediții și colaborarea cu partenerii locali de încredere adaugă un plus de siguranță și profesionalism, elemente esențiale pentru astfel de călătorii.
Nepalul este o țară fascinantă dar săracă, în care exploatarea oamenilor și a minorilor este frecventă iar încrederea în partenerul de tură, fie el ghid, porter sau coleg, este esențială!
PROGRAMUL PE SCURT
Lungime totală: 140km
Diferență de nivel totală: aproximativ 8.000m
Sumarul pe zile, în total:
Această expediție de trekking este lungă, solicitantă din toate punctele de vedere, pentru persoanele cu o bună experiență în mersul pe munte.
Cea mai bună perioadă este între septembrie – noiembrie, când temperaturile sunt potrivite, nu plouă și nu ninge. Mai devreme în septembrie sunt mari șanse să prindem coada musonului, iar mai târziu spre finalul lui noiembrie va fi mult mai frig.
DETALII DESPRE EXPEDIȚIE
Traseul propus începe la 1.400m altitudine în Kathmandu și se termină la peste 5.000m altitudine, în tabăra de bază nordică.
Asta înseamnă că de-a lungul drumeției vor apare problemele specifice altitudinii, suplimentare efortului fizic în sine.
Pentru altitudine nu există o pregătire prealabilă pe care să o poți face acasă. Toate simptomele specifice, care în general sunt minore (greață, insomnie, stare de oboseală, lipsă de apetit…), se vor gestiona la fața locului, pe baza experienței vaste pe care o avem în acest sens. După câteva zile, toate aceste simptome ar trebui să dispară, semn că organismul s-a aclimatizat la noua altitudine.
Din punct de vedere fizic, persoanele care vor să participe la această expediție trebuie să se antreneze, în prealabil, fie cu câte o zi/săptămână la munte (+600/800m) fie cu alergare sau înot, de exemplu.
O cât mai bună pregătire fizică se traduce prin mai mare ușurință la mers, în cadrul expediției.
Persoanele care au experiență de alpinism și o condiție fizică bună nu vor avea probleme deosebite pe traseu, eventual cu aclimatizarea la altitudine.
TELEFONUL ȘI INTERNET
Nepalul este o țară extra UE iar pentru utilizarea SIM-ului românesc, tarifele sunt mari.
Cel mai potrivit este achiziționarea unui SIM local (Ncell sau NT) din Kathmandu, care se pune în telefonul personal. În acest mod se poate menține comunicarea cu ceilalți membri ai grupului prin Whatsapp și direct acasă, în țară.
Pe munte, acoperirea telefonică și 5G variază mult și vor fi zile în care nu vom avea conexiune deloc.
Cele mai multe tea house-uri oferă internet WIFI contra cost, dar nu întotdeauna va funcționa la viteză mare.
TRANSPORTUL
Traseul propuse se află la peste 500km distanță de capitala Kathmandu, în estul țării, la granița cu Tibet (China) și India (Sikkim).
Infrastructura rutieră a Nepalului este destul de precară, așa că între Kathmandu și Bhadrapur vom lua avionul (45 minute). Pe șosea ar dura două zile!
Din aeroportul local – Bhadrapur, care inițial a fost militar, plecăm cu o mașină 4×4 spre localitatea Taplejung. În ziua următoare continuăm auto până în Sekathum, de unde începe mersul pe jos, efectiv.
La întoarcere, vom lua mașina din Yamphudin înapoi spre aeroportul Bhadrapur, apoi cu avionul în Kathmandu.
CAZAREA ȘI MÂNCAREA
Circuitul de trekking Kanchenjunga este unul izolat, departe de orice oraș mai mare și are loc într-o regiune cu regim special.
Cazarea va avea loc în mici pensiuni locale numite ”tea house” care, practic, sunt niște construcții simple cu servicii de bază, latrină sau WC și eventual apă caldă (dușuri).
În general, se doarme în camere de două paturi, uneori mai multe. Sunt ”relativ” curate, iar sacul personal de dormit este binevenit, atât pentru un confort termic sporit în timpul somnului, cât și pentru igiena personală.
Mâncarea este furnizată de către localnici la pensiunea unde dormim sau alte tea house-uri de întâlnite pe drum, în timpul zilei.
Meniul este relativ simplu și include Daal Bhat-ul nepalez (linte cu orez), curry, supă de tăiței, cartofi prăjiți, tibetan bread. Carnea este mai rară și acolo unde este disponibilă, de regulă este pui.
Toată mâncarea este preparată în stil asiatic, în general picantă, dar pentru turiști se gătește separat, mai puțin sau deloc picant.
În timpul zilei, este bine ca fiecare să aibă în rucsacul personal câte ceva gustos de ronțăit, între mese.
Plățile cu cardul sunt foarte rare în Nepal, banii numerar fiind plățile acceptate în mod curent.
CONDIȚII DE PARTICIPARE
Tura se adresează persoanelor pasionate de munte și care au dorința de a explora noi zone montane izolate în condiții de comfort relativ redus.
Una din condițiile esențiale pentru cei care doresc să se înscrie în această expediție de trekking, este să fi participat la una sau mai multe activități organizate de noi în România.
Acest lucru este extrem de important, pentru o mai bună cunoaștere și relaționare în grup organizat și cu ghizii noștri, inclusiv cu cel care va conduce această expediție – Marian Anghel.
Suplimentar, fiecare participant trebuie să aibă:
Pentru mai multe detalii privind acest program, vă rugăm să ne contactați
Tarif: 2.930euro/persoană
Pentru rezervarea locului în această expediție se achită prin transfer bancar un avans de 1.000euro/persoană (în euro).
Diferența se va achita în numerar, în prima zi a expediției din Nepal.
Cazarea
Masa
Transportul
Taxe
Servicii
NU SUNT INCLUSE
Se va achita diferență de tarif de către cei care:
Plecarea de România va fi cu avionul pe ruta București – Doha – Kathmandu (Qatar).
Pentru cei care vin din alte țări, este foarte probabil să ne întâlnim în aeroportul de tranzit (Doha), pentru a ateriza împreună în Kathmandu.
Dacă acest lucru nu este posibil, ne vom întâlni direct în Nepal.
ZIUA 1 (1 octombrie 2025)
Plecarea cu avionul spre Nepal.
De regulă zborul Qatar este după amiaza din București.
București – Doha (aprox. 5h). După câteva ore de tranzit în Doha, ne îmbarcăm spre Nepal pentru alte cinci ore.
Aterizarea în Kathmandu este a doua zi dimineață devreme.
ZIUA 2 (2 octombrie 2025)
Sosirea în Kathmandu
În funcție de punctul de plecare, întâlnirea cu toți membri grupului va fi în Doha sau direct la hotelul din Kathmandu.
Se face transferul auto la hotel.
Hotelul ales este parte a unui complex monahal budist, pentru o bună introducere în cultura locală, încasările făcute fiind utilizate pentru întreținerea lăcașului de cult.
După odihnă la hotel, partea a doua a zilei este dedicată explorării orașului.
Masa de prânz și cina se vor lua în oraș, la unul din numeroasele restaurante cu bucătărie locală.
ZIUA 3 (3 octombrie)
City-break Kathmandu
Prima jumătate de zi este dedicată vizitării obiectivelor importante din oraș, însoțiți de un ghid cultural local.
Sunt multe obiective interesante în oraș. Noi vom încerca să le combinăm astfel încât să fie ceva nou și atractiv, inclusiv pentru cei care au mai fost în Kathmandu înainte.
După amiază facem ultimele pregătiri a bagajelor pentru plecarea în expediție.
Prânzul și cina în oraș.
ZIUA 4 (4 octombrie)
Plecarea spre munte
Micul dejun la hotel apoi ne deplasăm auto la aeroport.
Luăm un zbor intern Kathmandu – Bhadrapur (estul Nepalului). Acolo vom fi preluați cu mașina 4×4 până la Taplejung (1.440m alt.)
Masa de prânz pe drum iar cazare & cina la pensiune locală
Durata: 8-9h
Lungime auto: 200km
ZIUA 5 (5 octombrie)
După micul dejun la pensiune, continuăm deplasarea auto cu mașina 4×4 din Taplejung (1.440m alt.) la Sekathum (1.600m alt). Traseul ne duce printre dealuri terasate și cultivate, precum și prin păduri specifice. Cazare & prânz și cina la pensiune locală.
Durata: 4-5h
ZIUA 6 (6 octombrie)
Prima zi de trekking
Micul dejun la pensiune
Drumeție Sekathum (1.600) – Amjilosa (2.300m)
Pornim din sat spre est, de-a lungul văii Ghunsa pe care vom merge mai multe zile, până în tabăra de bază.
În această zi, traseul merge prin păduri tropicale cu rododendroni, ienuperi, pini și mesteceni.
Se traversează un pod suspendat și poteca continuă pe versantul văii pentru alte câteva ore, până în satul Amjilosa.
Masa de prânz pe drum
Cazare & cina la pensiune locală
Durata: 6h
Diferența de nivel: +800m
Lungime: 7,4km
ZIUA 7 (7 octombrie)
Trekking ziua 2
Micul dejun la pensiune
Drumeție Amjilosa (2.300m) – Gyabla (2.730m)
Se merge prin pădure densă, de-a lungul văii pe care o traversăm de mai multe ori.
Aproximativ la mijlocul distanței trecem prin satul Thyanani (2.405m) unde vom face o pauză de prânz.
Cazare & cina la pensiune locală în Gyabla.
Durata: 6h
Diferența de nivel: +500m
Lungime: 8km
ZIUA 8 (8 octombrie)
Trekking ziua 3
Micul dejun la pensiune
Drumeție Gyabla (2.730m) – Ghunsa (3.475m)
Traseul din această zi este mai solicitant fizic, fiind într-o urcare continuă spre Ghunsa.
Inițial se merge prin pădure, apoi se ajunge la Phere, zona fiind cu numeroase chorten-uri, ziduri cu rugăciuni budiste și mănăstiri.
Ghunsa este cea mai mare localitate din zonă, cu un post local de poliție și spital. Ca dimensiuni seamănă cu Tenboche sau Periche din traseul EBC.
Masa de prânz pe drum
Cazare & cina la pensiune locală
Aici vom sta o noapte și în sens invers, în drum spre tabăra sudică Kanchenjunga.
Durata: 6-7h
Diferența de nivel: +800m
Lungime: 10km
ZIUA 9 (9 octombrie)
Trekking ziua 4
Micul dejun la pensiune
Drumeție Ghunsa (3.475m) – Khangbachen (4.040m)
Poteca merge de-a lungul râului, trecând pe lângă mai multe cascade formate din ghețarul Yamatari – vârful Temachungi (6.044m).
Urmează podul suspendat de la Rampuk Kharka, montat într-un punct cheie al văii.
Pe partea cealaltă a văii, urmează o ascensiune mai directă și după alte două ore ajungem în satul Khangbachen.
Masa de prânz pe drum
Cazare & cina la pensiune locală
Durata: 5-6h
Diferența de nivel: +600m
Lungime: 10km
ZIUA 10 (10 octombrie)
Pauză
Micul dejun la pensiune
Zi de relaxare, aclimatizare și refacere.
După patru zile de drumeție continuă și o dată depășită bariera celor 4.000m altitudine, este momentul de o zi pauză.
Plimbare prin sat, pe la obiectivele budiste sau la mănăstirea din vecinătate.
Alternativ, se poate face o tură dus-întors (5h) până la un punct de belvedere spre vârful Jannu.
Masa de prânz & cina la pensiune sau prânzul la pachet, dacă se merge în drumeție.
Cazare la pensiune locală.
ZIUA 11 (11 octombrie)
Trekking ziua 5
Micul dejun la pensiune
Drumeție Khangbachen (4.040m) – Lhonak (4.790m)
Pe măsură ce urcăm, pădurea tropicală rămâne în urmă și intrăm în terenul semiarid al vechilor ghețari.
Se urcă consistent, traversăm morene și putem vedea ghețarii Mera și Romdeng.
În această zonă a fost văzut de mai multe ori leopardul de zăpadă, felină specifică zonei rară și protejată.
Mica așezare Lhonak este la baza morenei și a ghețarului Kanchenjunga, cu o vedere spăectaculoasă spre acest vârf.
Masa de prânz pe drum
Cazare & cina la pensiune locală
Durata: 5h
Diferența de nivel: +800m
Lungime: 9km
ZIUA 12 (12 octombrie)
Trekking ziua 6. Depășim +5.000m alt.
Micul dejun la pensiune
Drumeție Lhonak (4.790m) – tabăra de bază nordică a vf. Kanchenjunga (5.150m) cu revenire în satul Lhonak.
Trasul spre tabăra de bază începe domol, pătrunzând printre munții înalți aflați în toate părțile.
După ce ne urcăm pe morena ghețarului, poteca urcă și coboară abrupt prin pietriș, pasaje cu gheață și bolovani instabili.
Tabăra de bază se află la confluența a doi ghețari imenși: Pyramid (Pathibhara) și Kanchenjunga. De aici avem o priveliște fantastică spre muntele Kanchenjunga (8.586m) și vârfurile Yalung Kang (Kanchenjunga Vest, 8.505m), Jannu (Kumbhakarna, 7.710m) și Pandim (6.691m).
După o binemeritată pauză, revenim în Lhonak.
Masa de prânz pe drum.
Cazare & cina la pensiune locală
Durata: 7-8h
Diferența de nivel: +500m
ZIUA 13 (13 octombrie)
Trekking ziua 7
Micul dejun la pensiune
Drumeție în sens invers Lhonak (4.790m) – Ghunsa (3.475m)
După micul dejun în sat, o luăm înapoi direct spre Ghunsa.
Ca distanță în kilometri este destul de mult, dar suntem pe coborâre.
Se văd dintr-un unghi diferit vârfuri precum Chang Himal (6.750m), Ramtang (6.700m), Lupche (6.044m) și Dango (6.250m).
Masa de prânz pe drum
Cazare & cina la pensiune locală
Durata: 7-8h
Diferența de nivel: -1.400m
Lungime: 19km
ZIUA 14 (14 octombrie)
Trekking ziua 8
Micul dejun la pensiune
Drumeție Ghunsa (3.475m) – Sele La (4.190m)
Reveniți în Ghunsa, vom continua circuitul nostru spre sud est, de această dată.
Se urcă domol pentru câteva ore, apoi se traversează râul Yamtari. Dincolo de acesta avem o mică urcare până în tabăra de bază Sele La, poziționată la baza vârfului Boktoh (6.114m).
Cazarea & masa la pensiune locală
Durata: 4-5h
Diferența de nivel: +770m
Lungime: 7km
ZIUA 15 (15 octombrie)
Trekking ziua 9
Micul dejun la pensiune
Drumeție Sele La (4.480m) – Tseram (3.870m)
Traseul spre Tseram este relativ lung dar simplu. De-a lungul traseului avem de traversat șeile Simon La (4.440m), Mirgin La (4.480m) și Sinelapche Bhanjyang (4.646m).
După aceste trecători, traseul pierde altitudine și ajunge la Tseram.
Masa de prânz pe drum.
Cazarea și cina la pensiune.
Durata: 8h
Diferența de nivel: +740m
Lungime: 10km
ZIUA 16 (16 octombrie)
Trekking ziua 10
Micul dejun la pensiune
Drumeție Tseram (3.870m) – Ramche (4.580m) – belvedere Kanchenjunga Sud
Din sat plecăm din nou spre nord, către tabăra de bază sudică a vârfului Kanchenjunga numită ”Yalung”.
Urcăm pe valea Simbuwa apoi ne urcăm pe morena ghețarului Yalung, până în satul Ramche.
În jur se văd mai multe vârfuri: Kabru I (7.412m), Kabru II (7.339m), Kabru III (7.338m), Kanchenjunga Vest (8.505m), Kanchenjunga Central (8.482m) și Kanchenjunga Sud (8.476m).
Continuăm până la punctul de belvedere spre tabăra sudică Kanchenjunga (numit ”Oktang”) și abia apoi revenim în Ramche.
Cazarea & masa la pensiune locală.
Durata: 8-9h
Diferența de nivel: + 910m
Lungime: 11km
ZIUA 17 (17 octombrie)
Trekking ziua 11
Micul dejun la pensiune
Drumeție Ramche (4.580m) – Torontan (3.010m)
Continuăm drumeția pe valea Sibuwa și revenim în pădurile tropicale dese ale rezervației Kanchenjunga.
Deși pierdem altitudine, traseul are numeroase urcușuri/coborâșuri.
Cazarea & masa la pensiune locală
Durata: 5h
Diferența de nivel: -900m
Lungime: 9km
ZIUA 18 (18 octombrie)
Trekking ziua 12
Micul dejun la pensiune
Drumeție Torontan (3.010m) – Yamphudin (2.080m)
Aceasta este ultima zi de drumeție efectivă și este caracterizată de numeroase urcări/coborâri, inclusiv o urcare către pasul Lasiya Bhanjyang (3.310m).
Masa de prânz pe drum.
Aici este locul unde ne vom lua la revedere de la echipa noastră de porteri și în mod tradițional, vom avea ultima cină comună, de această dată.
Durata: 7-8h
Diferența de nivel: +880/-2.200m
Lungime: 13km
ZIUA 19 (19 octombrie)
Ieșirea din munte și deplasare auto
Micul dejun la pensiune
Deplasare auto 4×4 Yamphudin (2.080m) – Illam
Aceasta va fi o zi plină de ieșire din munte, inițial pe un drum accidentat.
Masa de prânz pe drum
Cazarea & cina vor fi la hotel în Illam, condiții net superioare față de tot ce am avut în ultimele săptămâni!
Durata: 8 – 9h (200km)
ZIUA 20 (20 octombrie)
Deplasare auto
Micul dejun la pensiune
Deplasare auto Illam – aeroport Bhadrapur (5h, 90km)
Masa de prânz va fi luată pe drum sau în zona aeroportului.
Avion Bhadrapur – Kathmandu (45 minute)
Transfer auto spre hotel și relaxare!
Cina în oraș
Cazarea la hotel în Kathmandu
ZIUA 21 (21 octombrie)
Zi de rezervă în Kathmandu
Micul dejun la hotel
Zi liberă de vizitare a orașului și ultime cumpărături
Prânzul și cina în oraș
Cazarea la hotel în Kathmandu
ZIUA 22 (22 octombrie)
Plecarea spre casă
Micul dejun la hotel (în funcție de ora de zbor)
Plecarea la aeroport
Pe munte, temperatura în timpul zilei este de tricou, în condiții normale și la altitudine sub 3.000m. Mai sus temperatura este mai scăzută.
Seara și dimineața va fi frig, chiar zero grade la altitudine de peste 4.000m sau în zonele umbroase, iar o pufoaică, fes și mănuși sunt binevenite!
Recomandarea noastră este ca ori de câte ori este posibil, să vă folosiți propriul echipament pentru drumeție, deoarece acesta este cel mai bun mod de a vă asigura confortul și plăcerea.
Pentru că există o limită de greutate la bagaje pentru zbor, anumite piese de echipament sau accesorii se pot închiria/cumpăra din Kathmandu, mai exact din faimosul cartier turistic Thamel.
De aici se poate cumpăra orice, de la hărți și cărți până la haine, ghete, bețe de trekking sau echipamente de alpinism.
La hotelul din Kathmandu există posibilitatea de a spăla haine, contra cost.
Pe perioada expediției pe munte, hainele de oraș vor rămâne în Kathmandu.
ÎNCĂLȚĂMINTE
ÎMBRĂCĂMINTE – picioare
ÎMBRĂCĂMINTE – corp
ACCESORII CAP
ECHIPAMENT PENTRU MERS – DORMIT
ALTE ACCESORII
ACTE PERSONALE
Art. 1
Prin „client” se înțelege orice persoană adultă sau minoră care solicită direct sau prin reprezentant legal, servicii de asistenţă turistică pe munte sau participă la o activitate de pregătire montană, indiferent de tipul de activitate şi de durată.
Art. 2
Prin „ghid” se înţelege orice persoană calificată și recunoscută de statul român sau internațional (ghid montan, lider montan, instructor de alpinism/escaladă) sau în curs de calificare (ghid aspirant/instructor aspirant) care prestează servicii de asistenţă turistică. Vezi echipa Rucksack.
Art. 3
Prin “expediție” se înţelege o ascensiune pe munte în afara României, cu o durată mai mare de o săptămână, cu scopul de a parcurge un anumit traseu sau trasee.
Art. 4
Expedițiile desfășurate sub numele comercial ”Rucksack Mountain Guides” sunt organizate de către AECO – Asociația de Educație și Cultură Outdoor în cadrul programului de promovare a mersului în natură și ecoturism, se adresează tuturor persoanelor care doresc să meargă pe munte în siguranţă, în grup organizat.
Coordonatorul acestora este Marian Anghel, ghid montan autorizat de stat, membru al Societății Ghizilor și Liderilor Montani (SGLM), International Mountain Leader și Schi und Hochtouren Uebungsleiter austriac.
Art. 5
Alpinismul și activitățile montane, în general, care includ drumeția montană, cățărarea pe stâncă, schiul pe pârtie și în afara pârtiei, sunt activități cu un grad ridicat de risc de accidentare și chiar deces, în ciuda tuturor măsurilor de siguranță luate de organizatori.
Participanții la aceste activități trebuie să își asume răspunderea pentru riscurile inerente specifice, care nu pot fi acoperite de către organizatori.
Art. 6
Nr. minim și maxim de persoane pentru ca o expediție să aibă loc variază în funcție de raportul ghid/client şi tipul de activitate.
Art. 7
În cazul în care nu se adună numărul minim de participanţi la respectiva expediție, organizatorul îşi rezervă dreptul de a anula desfăşurarea lui, cu restituirea integrală a sumei bani plătite.
Art.8
Toţi participanţii la expedițiile noastre trebuie să aibă vârsta minimă de 18 ani împliniţi, la data înscrierii.
Art. 9
Un minor poate participa la o expediție numai însoțit de cel puțin unul din părinți/tutore legal sau cu acordul scris al acestuia la notar.
Art. 10
Pentru înscriere şi rezervarea locului în cadrul unei expediții, toate persoanele trebuie:
1. să completeze un formular tip pentru înscriere;
2. să achite un avans din tariful expediție pentru rezervarea locului;
Art.11
Avansul achitat pentru rezervarea unui loc la unul din cursurile organizate de noi, nu se restituie și nu este transferabil la altă expediție sau activitate, în cazul în care nu se mai poate participa la expediția la care s-a făcut rezervarea.
Art.12
La toate expedițiile internaționale, în afara României, sunt obligatorii:
Art.13
La expedițiile Rucksack nu pot participa decât cei care au achitat integral contravaloarea lui şi care au îndeplinit condiţiile de participare.
Art. 14
În cazul în care o persoana nu îndeplineşte condiţiile de participare, ne rezervăm dreptul de a-i refuza înscrierea și participarea.
Art.15
Dacă pe perioada expediției condițiile meteo sunt nefavorabilă, prioritate se acordă siguranței participanților, obiectivele propuse inițial devenind secundare.
Art. 16
Organizatorul îşi rezervă dreptul de a anula expediția, indiferent de motiv. În aceste conditii, întreaga suma plătită deja de participanți va fi returnată.
Art. 17
Dacă o persoană deja înscrisă la una din expediții îşi anulează participarea, indiferent de motiv, avansul achitat la înscriere nu va fi restituit.
Art. 18
Pe parcursul expediției, participanţii sunt obligaţi să dea ascultare ghidului principal român, precum și a ghizilor localnici sau asistenți.
Art. 19
Toată activitatea desfăşurată pe parcursul expediției, va fi în armonie cu natura şi cu regulamentele din zonă.
Respectăm Politica de Sustenabilitate a UIMLA.
Art. 20
Programul general al activităţilor zilnice pe parcursul expediției este comunicat inițial, dar va fi ajustat în funcție de problemele apărute la fața locului.
Art. 21
Excludem asumarea oricărei responsabilităţi privind pierderea, distrugerea proprietăţii, pagube materiale sau răniri personale (inclusiv decesul), pe care le poate suferi clientul, ca rezultat al:
Art. 22
Participantul la expediție este direct responsabil de plata bunurilor distruse, folosite pe parcursului expediției.
Art. 23
La începutul expediției, toți participanții vor semna o „Declaratie de asumare a răspunderii”. În caz contrar, nu vor putea participa la expediție, situaţie în care întreaga sumă plătită deja, va fi restituită.
Art. 24
Prin înscrierea la curs, stagiarii ne vor oferi implicit permisiunea de a folosi fotografiile şi imaginile video realizate in timpul cursului, în scopuri de promovare şi reclama ulterioară, fără remunerare.
Art.25
Toţi participanții la expediție pot primi, la cerere, o diplomă care va atesta acest lucru.
Art.26
Fotografiile realizate pe parcursul expediției pot fi utilizate ulterior în scop de marketing și promovare. Participarea la expediție presupune acordarea acestui drept.
Art. 27
Încălcarea unui articol din prezentul regulament, poate duce la excluderea din cadrul expediției fără restituirea taxei de participare.
Art. 28
Înscrierea si rezervarea de locuri la expedițiile ”Rucksack Mountain Guides” presupune acordul cu acest Regulament.
Această expediție este o alegere excelentă pentru cei care doresc să iasă din zona ”clasică” a drumeției în Nepal (Everest Base Camp și circuitul Annapurna), să descopere cele „Cinci comori ale zăpezii” și mai ales, să trăiască o aventură cât mai autentică în Himalaya!
Expediția de trekking Kanchenjunga, în nord estul Nepalului, oferă nu doar peisaje spectaculoase, dar și oportunitatea de a experimenta cultura locală și biodiversitatea încă nedistrusă a regiunii, care s-a deschis publicului larg abia în 1988!
Elementele-cheie ale acestei expediții sunt:
Traseu autentic și deosebit – Izolarea regiunii Kanchenjunga oferă o alternativă liniștită și sălbatică față de rutele aglomerate din zona Everest și Annapurna. Vom vizita un optmiar (al treilea de pe glob!) cu posibilitatea de a vedea de-a lungul traseului, în zile senine, inclusiv alți optmiari precum Manaslu, Lhotse și Everest.
Peisaje montane de neegalat – Cu vederi spre al treilea cel mai înalt munte din lume și explorarea ambilor versanți, nordic și sudic, traseul garantează o experiență vizuală unică. Vom trece printr-o vegetație diversă, începând cu cea din regiunea subtropicală până la cea alpină, trecând prin mai multe etaje.
Conexiune culturală profundă – Interacțiunea cu localnicii din satele izolate, care și-au păstrat tradițiile nealterate de modernitate și de fluxul de turiști mult mai redus în această regiune. De-a lungul expediție vom interacționa cu cultura, tradiția și stilul de viață populațiilor montane Sherpa, Rai și Limbu.
Provocare fizică și mentală – Urcarea treptată de la 1.600m până la peste 5.100m altitudine, ceea ce necesită o bună condiție fizică și determinare. Această incursiune este una dintre cele mai lungi expediții de trekking posibile din Himalaya, cu acces rapid și în relativ confort.
Conservarea mediului și etica socială – Programul nostru de trekking pune accent pe sustenabilitate și respect față de comunitățile locale. Vom lua contact cu bucătăria locale nepaleze, relativ simplă și puternic influențată de cea indiană dar și de cea tibetană.
Cei 25 de ani de experiență în organizarea de expediții și colaborarea cu partenerii locali de încredere adaugă un plus de siguranță și profesionalism, elemente esențiale pentru astfel de călătorii.
Nepalul este o țară fascinantă dar săracă, în care exploatarea oamenilor și a minorilor este frecventă iar încrederea în partenerul de tură, fie el ghid, porter sau coleg, este esențială!
PROGRAMUL PE SCURT
Lungime totală: 140km
Diferență de nivel totală: aproximativ 8.000m
Sumarul pe zile, în total:
Această expediție de trekking este lungă, solicitantă din toate punctele de vedere, pentru persoanele cu o bună experiență în mersul pe munte.
Cea mai bună perioadă este între septembrie – noiembrie, când temperaturile sunt potrivite, nu plouă și nu ninge. Mai devreme în septembrie sunt mari șanse să prindem coada musonului, iar mai târziu spre finalul lui noiembrie va fi mult mai frig.
DETALII DESPRE EXPEDIȚIE
Traseul propus începe la 1.400m altitudine în Kathmandu și se termină la peste 5.000m altitudine, în tabăra de bază nordică.
Asta înseamnă că de-a lungul drumeției vor apare problemele specifice altitudinii, suplimentare efortului fizic în sine.
Pentru altitudine nu există o pregătire prealabilă pe care să o poți face acasă. Toate simptomele specifice, care în general sunt minore (greață, insomnie, stare de oboseală, lipsă de apetit…), se vor gestiona la fața locului, pe baza experienței vaste pe care o avem în acest sens. După câteva zile, toate aceste simptome ar trebui să dispară, semn că organismul s-a aclimatizat la noua altitudine.
Din punct de vedere fizic, persoanele care vor să participe la această expediție trebuie să se antreneze, în prealabil, fie cu câte o zi/săptămână la munte (+600/800m) fie cu alergare sau înot, de exemplu.
O cât mai bună pregătire fizică se traduce prin mai mare ușurință la mers, în cadrul expediției.
Persoanele care au experiență de alpinism și o condiție fizică bună nu vor avea probleme deosebite pe traseu, eventual cu aclimatizarea la altitudine.
TELEFONUL ȘI INTERNET
Nepalul este o țară extra UE iar pentru utilizarea SIM-ului românesc, tarifele sunt mari.
Cel mai potrivit este achiziționarea unui SIM local (Ncell sau NT) din Kathmandu, care se pune în telefonul personal. În acest mod se poate menține comunicarea cu ceilalți membri ai grupului prin Whatsapp și direct acasă, în țară.
Pe munte, acoperirea telefonică și 5G variază mult și vor fi zile în care nu vom avea conexiune deloc.
Cele mai multe tea house-uri oferă internet WIFI contra cost, dar nu întotdeauna va funcționa la viteză mare.
TRANSPORTUL
Traseul propuse se află la peste 500km distanță de capitala Kathmandu, în estul țării, la granița cu Tibet (China) și India (Sikkim).
Infrastructura rutieră a Nepalului este destul de precară, așa că între Kathmandu și Bhadrapur vom lua avionul (45 minute). Pe șosea ar dura două zile!
Din aeroportul local – Bhadrapur, care inițial a fost militar, plecăm cu o mașină 4×4 spre localitatea Taplejung. În ziua următoare continuăm auto până în Sekathum, de unde începe mersul pe jos, efectiv.
La întoarcere, vom lua mașina din Yamphudin înapoi spre aeroportul Bhadrapur, apoi cu avionul în Kathmandu.
CAZAREA ȘI MÂNCAREA
Circuitul de trekking Kanchenjunga este unul izolat, departe de orice oraș mai mare și are loc într-o regiune cu regim special.
Cazarea va avea loc în mici pensiuni locale numite ”tea house” care, practic, sunt niște construcții simple cu servicii de bază, latrină sau WC și eventual apă caldă (dușuri).
În general, se doarme în camere de două paturi, uneori mai multe. Sunt ”relativ” curate, iar sacul personal de dormit este binevenit, atât pentru un confort termic sporit în timpul somnului, cât și pentru igiena personală.
Mâncarea este furnizată de către localnici la pensiunea unde dormim sau alte tea house-uri de întâlnite pe drum, în timpul zilei.
Meniul este relativ simplu și include Daal Bhat-ul nepalez (linte cu orez), curry, supă de tăiței, cartofi prăjiți, tibetan bread. Carnea este mai rară și acolo unde este disponibilă, de regulă este pui.
Toată mâncarea este preparată în stil asiatic, în general picantă, dar pentru turiști se gătește separat, mai puțin sau deloc picant.
În timpul zilei, este bine ca fiecare să aibă în rucsacul personal câte ceva gustos de ronțăit, între mese.
Plățile cu cardul sunt foarte rare în Nepal, banii numerar fiind plățile acceptate în mod curent.
CONDIȚII DE PARTICIPARE
Tura se adresează persoanelor pasionate de munte și care au dorința de a explora noi zone montane izolate în condiții de comfort relativ redus.
Una din condițiile esențiale pentru cei care doresc să se înscrie în această expediție de trekking, este să fi participat la una sau mai multe activități organizate de noi în România.
Acest lucru este extrem de important, pentru o mai bună cunoaștere și relaționare în grup organizat și cu ghizii noștri, inclusiv cu cel care va conduce această expediție – Marian Anghel.
Suplimentar, fiecare participant trebuie să aibă:
Pentru mai multe detalii privind acest program, vă rugăm să ne contactați
Tarif: 2.930euro/persoană
Pentru rezervarea locului în această expediție se achită prin transfer bancar un avans de 1.000euro/persoană (în euro).
Diferența se va achita în numerar, în prima zi a expediției din Nepal.
Cazarea
Masa
Transportul
Taxe
Servicii
NU SUNT INCLUSE
Se va achita diferență de tarif de către cei care:
Plecarea de România va fi cu avionul pe ruta București – Doha – Kathmandu (Qatar).
Pentru cei care vin din alte țări, este foarte probabil să ne întâlnim în aeroportul de tranzit (Doha), pentru a ateriza împreună în Kathmandu.
Dacă acest lucru nu este posibil, ne vom întâlni direct în Nepal.
ZIUA 1 (1 octombrie 2025)
Plecarea cu avionul spre Nepal.
De regulă zborul Qatar este după amiaza din București.
București – Doha (aprox. 5h). După câteva ore de tranzit în Doha, ne îmbarcăm spre Nepal pentru alte cinci ore.
Aterizarea în Kathmandu este a doua zi dimineață devreme.
ZIUA 2 (2 octombrie 2025)
Sosirea în Kathmandu
În funcție de punctul de plecare, întâlnirea cu toți membri grupului va fi în Doha sau direct la hotelul din Kathmandu.
Se face transferul auto la hotel.
Hotelul ales este parte a unui complex monahal budist, pentru o bună introducere în cultura locală, încasările făcute fiind utilizate pentru întreținerea lăcașului de cult.
După odihnă la hotel, partea a doua a zilei este dedicată explorării orașului.
Masa de prânz și cina se vor lua în oraș, la unul din numeroasele restaurante cu bucătărie locală.
ZIUA 3 (3 octombrie)
City-break Kathmandu
Prima jumătate de zi este dedicată vizitării obiectivelor importante din oraș, însoțiți de un ghid cultural local.
Sunt multe obiective interesante în oraș. Noi vom încerca să le combinăm astfel încât să fie ceva nou și atractiv, inclusiv pentru cei care au mai fost în Kathmandu înainte.
După amiază facem ultimele pregătiri a bagajelor pentru plecarea în expediție.
Prânzul și cina în oraș.
ZIUA 4 (4 octombrie)
Plecarea spre munte
Micul dejun la hotel apoi ne deplasăm auto la aeroport.
Luăm un zbor intern Kathmandu – Bhadrapur (estul Nepalului). Acolo vom fi preluați cu mașina 4×4 până la Taplejung (1.440m alt.)
Masa de prânz pe drum iar cazare & cina la pensiune locală
Durata: 8-9h
Lungime auto: 200km
ZIUA 5 (5 octombrie)
După micul dejun la pensiune, continuăm deplasarea auto cu mașina 4×4 din Taplejung (1.440m alt.) la Sekathum (1.600m alt). Traseul ne duce printre dealuri terasate și cultivate, precum și prin păduri specifice. Cazare & prânz și cina la pensiune locală.
Durata: 4-5h
ZIUA 6 (6 octombrie)
Prima zi de trekking
Micul dejun la pensiune
Drumeție Sekathum (1.600) – Amjilosa (2.300m)
Pornim din sat spre est, de-a lungul văii Ghunsa pe care vom merge mai multe zile, până în tabăra de bază.
În această zi, traseul merge prin păduri tropicale cu rododendroni, ienuperi, pini și mesteceni.
Se traversează un pod suspendat și poteca continuă pe versantul văii pentru alte câteva ore, până în satul Amjilosa.
Masa de prânz pe drum
Cazare & cina la pensiune locală
Durata: 6h
Diferența de nivel: +800m
Lungime: 7,4km
ZIUA 7 (7 octombrie)
Trekking ziua 2
Micul dejun la pensiune
Drumeție Amjilosa (2.300m) – Gyabla (2.730m)
Se merge prin pădure densă, de-a lungul văii pe care o traversăm de mai multe ori.
Aproximativ la mijlocul distanței trecem prin satul Thyanani (2.405m) unde vom face o pauză de prânz.
Cazare & cina la pensiune locală în Gyabla.
Durata: 6h
Diferența de nivel: +500m
Lungime: 8km
ZIUA 8 (8 octombrie)
Trekking ziua 3
Micul dejun la pensiune
Drumeție Gyabla (2.730m) – Ghunsa (3.475m)
Traseul din această zi este mai solicitant fizic, fiind într-o urcare continuă spre Ghunsa.
Inițial se merge prin pădure, apoi se ajunge la Phere, zona fiind cu numeroase chorten-uri, ziduri cu rugăciuni budiste și mănăstiri.
Ghunsa este cea mai mare localitate din zonă, cu un post local de poliție și spital. Ca dimensiuni seamănă cu Tenboche sau Periche din traseul EBC.
Masa de prânz pe drum
Cazare & cina la pensiune locală
Aici vom sta o noapte și în sens invers, în drum spre tabăra sudică Kanchenjunga.
Durata: 6-7h
Diferența de nivel: +800m
Lungime: 10km
ZIUA 9 (9 octombrie)
Trekking ziua 4
Micul dejun la pensiune
Drumeție Ghunsa (3.475m) – Khangbachen (4.040m)
Poteca merge de-a lungul râului, trecând pe lângă mai multe cascade formate din ghețarul Yamatari – vârful Temachungi (6.044m).
Urmează podul suspendat de la Rampuk Kharka, montat într-un punct cheie al văii.
Pe partea cealaltă a văii, urmează o ascensiune mai directă și după alte două ore ajungem în satul Khangbachen.
Masa de prânz pe drum
Cazare & cina la pensiune locală
Durata: 5-6h
Diferența de nivel: +600m
Lungime: 10km
ZIUA 10 (10 octombrie)
Pauză
Micul dejun la pensiune
Zi de relaxare, aclimatizare și refacere.
După patru zile de drumeție continuă și o dată depășită bariera celor 4.000m altitudine, este momentul de o zi pauză.
Plimbare prin sat, pe la obiectivele budiste sau la mănăstirea din vecinătate.
Alternativ, se poate face o tură dus-întors (5h) până la un punct de belvedere spre vârful Jannu.
Masa de prânz & cina la pensiune sau prânzul la pachet, dacă se merge în drumeție.
Cazare la pensiune locală.
ZIUA 11 (11 octombrie)
Trekking ziua 5
Micul dejun la pensiune
Drumeție Khangbachen (4.040m) – Lhonak (4.790m)
Pe măsură ce urcăm, pădurea tropicală rămâne în urmă și intrăm în terenul semiarid al vechilor ghețari.
Se urcă consistent, traversăm morene și putem vedea ghețarii Mera și Romdeng.
În această zonă a fost văzut de mai multe ori leopardul de zăpadă, felină specifică zonei rară și protejată.
Mica așezare Lhonak este la baza morenei și a ghețarului Kanchenjunga, cu o vedere spăectaculoasă spre acest vârf.
Masa de prânz pe drum
Cazare & cina la pensiune locală
Durata: 5h
Diferența de nivel: +800m
Lungime: 9km
ZIUA 12 (12 octombrie)
Trekking ziua 6. Depășim +5.000m alt.
Micul dejun la pensiune
Drumeție Lhonak (4.790m) – tabăra de bază nordică a vf. Kanchenjunga (5.150m) cu revenire în satul Lhonak.
Trasul spre tabăra de bază începe domol, pătrunzând printre munții înalți aflați în toate părțile.
După ce ne urcăm pe morena ghețarului, poteca urcă și coboară abrupt prin pietriș, pasaje cu gheață și bolovani instabili.
Tabăra de bază se află la confluența a doi ghețari imenși: Pyramid (Pathibhara) și Kanchenjunga. De aici avem o priveliște fantastică spre muntele Kanchenjunga (8.586m) și vârfurile Yalung Kang (Kanchenjunga Vest, 8.505m), Jannu (Kumbhakarna, 7.710m) și Pandim (6.691m).
După o binemeritată pauză, revenim în Lhonak.
Masa de prânz pe drum.
Cazare & cina la pensiune locală
Durata: 7-8h
Diferența de nivel: +500m
ZIUA 13 (13 octombrie)
Trekking ziua 7
Micul dejun la pensiune
Drumeție în sens invers Lhonak (4.790m) – Ghunsa (3.475m)
După micul dejun în sat, o luăm înapoi direct spre Ghunsa.
Ca distanță în kilometri este destul de mult, dar suntem pe coborâre.
Se văd dintr-un unghi diferit vârfuri precum Chang Himal (6.750m), Ramtang (6.700m), Lupche (6.044m) și Dango (6.250m).
Masa de prânz pe drum
Cazare & cina la pensiune locală
Durata: 7-8h
Diferența de nivel: -1.400m
Lungime: 19km
ZIUA 14 (14 octombrie)
Trekking ziua 8
Micul dejun la pensiune
Drumeție Ghunsa (3.475m) – Sele La (4.190m)
Reveniți în Ghunsa, vom continua circuitul nostru spre sud est, de această dată.
Se urcă domol pentru câteva ore, apoi se traversează râul Yamtari. Dincolo de acesta avem o mică urcare până în tabăra de bază Sele La, poziționată la baza vârfului Boktoh (6.114m).
Cazarea & masa la pensiune locală
Durata: 4-5h
Diferența de nivel: +770m
Lungime: 7km
ZIUA 15 (15 octombrie)
Trekking ziua 9
Micul dejun la pensiune
Drumeție Sele La (4.480m) – Tseram (3.870m)
Traseul spre Tseram este relativ lung dar simplu. De-a lungul traseului avem de traversat șeile Simon La (4.440m), Mirgin La (4.480m) și Sinelapche Bhanjyang (4.646m).
După aceste trecători, traseul pierde altitudine și ajunge la Tseram.
Masa de prânz pe drum.
Cazarea și cina la pensiune.
Durata: 8h
Diferența de nivel: +740m
Lungime: 10km
ZIUA 16 (16 octombrie)
Trekking ziua 10
Micul dejun la pensiune
Drumeție Tseram (3.870m) – Ramche (4.580m) – belvedere Kanchenjunga Sud
Din sat plecăm din nou spre nord, către tabăra de bază sudică a vârfului Kanchenjunga numită ”Yalung”.
Urcăm pe valea Simbuwa apoi ne urcăm pe morena ghețarului Yalung, până în satul Ramche.
În jur se văd mai multe vârfuri: Kabru I (7.412m), Kabru II (7.339m), Kabru III (7.338m), Kanchenjunga Vest (8.505m), Kanchenjunga Central (8.482m) și Kanchenjunga Sud (8.476m).
Continuăm până la punctul de belvedere spre tabăra sudică Kanchenjunga (numit ”Oktang”) și abia apoi revenim în Ramche.
Cazarea & masa la pensiune locală.
Durata: 8-9h
Diferența de nivel: + 910m
Lungime: 11km
ZIUA 17 (17 octombrie)
Trekking ziua 11
Micul dejun la pensiune
Drumeție Ramche (4.580m) – Torontan (3.010m)
Continuăm drumeția pe valea Sibuwa și revenim în pădurile tropicale dese ale rezervației Kanchenjunga.
Deși pierdem altitudine, traseul are numeroase urcușuri/coborâșuri.
Cazarea & masa la pensiune locală
Durata: 5h
Diferența de nivel: -900m
Lungime: 9km
ZIUA 18 (18 octombrie)
Trekking ziua 12
Micul dejun la pensiune
Drumeție Torontan (3.010m) – Yamphudin (2.080m)
Aceasta este ultima zi de drumeție efectivă și este caracterizată de numeroase urcări/coborâri, inclusiv o urcare către pasul Lasiya Bhanjyang (3.310m).
Masa de prânz pe drum.
Aici este locul unde ne vom lua la revedere de la echipa noastră de porteri și în mod tradițional, vom avea ultima cină comună, de această dată.
Durata: 7-8h
Diferența de nivel: +880/-2.200m
Lungime: 13km
ZIUA 19 (19 octombrie)
Ieșirea din munte și deplasare auto
Micul dejun la pensiune
Deplasare auto 4×4 Yamphudin (2.080m) – Illam
Aceasta va fi o zi plină de ieșire din munte, inițial pe un drum accidentat.
Masa de prânz pe drum
Cazarea & cina vor fi la hotel în Illam, condiții net superioare față de tot ce am avut în ultimele săptămâni!
Durata: 8 – 9h (200km)
ZIUA 20 (20 octombrie)
Deplasare auto
Micul dejun la pensiune
Deplasare auto Illam – aeroport Bhadrapur (5h, 90km)
Masa de prânz va fi luată pe drum sau în zona aeroportului.
Avion Bhadrapur – Kathmandu (45 minute)
Transfer auto spre hotel și relaxare!
Cina în oraș
Cazarea la hotel în Kathmandu
ZIUA 21 (21 octombrie)
Zi de rezervă în Kathmandu
Micul dejun la hotel
Zi liberă de vizitare a orașului și ultime cumpărături
Prânzul și cina în oraș
Cazarea la hotel în Kathmandu
ZIUA 22 (22 octombrie)
Plecarea spre casă
Micul dejun la hotel (în funcție de ora de zbor)
Plecarea la aeroport
Pe munte, temperatura în timpul zilei este de tricou, în condiții normale și la altitudine sub 3.000m. Mai sus temperatura este mai scăzută.
Seara și dimineața va fi frig, chiar zero grade la altitudine de peste 4.000m sau în zonele umbroase, iar o pufoaică, fes și mănuși sunt binevenite!
Recomandarea noastră este ca ori de câte ori este posibil, să vă folosiți propriul echipament pentru drumeție, deoarece acesta este cel mai bun mod de a vă asigura confortul și plăcerea.
Pentru că există o limită de greutate la bagaje pentru zbor, anumite piese de echipament sau accesorii se pot închiria/cumpăra din Kathmandu, mai exact din faimosul cartier turistic Thamel.
De aici se poate cumpăra orice, de la hărți și cărți până la haine, ghete, bețe de trekking sau echipamente de alpinism.
La hotelul din Kathmandu există posibilitatea de a spăla haine, contra cost.
Pe perioada expediției pe munte, hainele de oraș vor rămâne în Kathmandu.
ÎNCĂLȚĂMINTE
ÎMBRĂCĂMINTE – picioare
ÎMBRĂCĂMINTE – corp
ACCESORII CAP
ECHIPAMENT PENTRU MERS – DORMIT
ALTE ACCESORII
ACTE PERSONALE
Art. 1
Prin „cursant” se înțelege orice persoană care solicită şi plăteşte servicii de asistenţă turistică şi participă la o activitate de pregătire montană, indiferent de tipul de activitate şi de durată.
Art. 2
Prin „ghid” se înţelege orice persoană calificată (ghid montan, lider montan, instructor de alpinism/escaladă) sau în curs de calificare (ghid aspirant/iniţiator federal) care prestează servicii de asistenţă turistică. Echipa Rucksack.
Art. 3
Prin “stagiu” se înţelege cursul integral de pregătire, de minim cinci zile consecutive. Prin “atelier” se înţelege un modul de pregătire pe durata a două zile consecutive. Aceste două variante de instruire sunt prezentate mai departe sub denumirea comună de “cursuri”.
Art. 4
Cursurile desfășurate sub numele comercial ”Rucksack Mountain Guides” sunt organizate de către AECO – Asociația de Educație și Cultură Outdoor în cadrul programului de educație a mersului în natură și se adreseaza tuturor persoanelor care doresc sa înveţe tehnica necesara pentru a îşi desfăşura activitatea pe munte în siguranţă.
Coordonatorul acestora este Marian Anghel, ghid montan autorizat, președintele Societății Ghizilor și Liderilor Montani (SGLM).
Art. 5
Alpinismul și activitățile montane, în general, care includ drumeția montană, cățărarea pe stâncă, schiul pe pârtie și în afara pârtiei, sunt activități cu un grad ridicat de risc de accidentare și chiar deces, în ciuda tuturor măsurilor de siguranță luate de organizatori.
Participanții la cursurile de pregătire în aceste activități trebuie să își asume răspunderea pentru riscurile inerente specifice, care nu pot fi acoperite de către organizatori.
Art. 6
Nr. minim de persoane pentru ca un curs să fie organizat este de 3. Nr. maxim de participanţi acceptaţi într-un curs variază în funcţie de raportul ghid/cursanţi şi tipul de activitate.
Începând din 15 mai 2020, toate activitățile noastre se desfășoară în acord cu regulile COVID 19.
Art. 7
În cazul în care nu se adună numărul minim de participanţi la curs, organizatorul îşi rezervă dreptul de a anula desfăşurarea lui, cu restituirea integrală a sumei bani plătite.
Art.8
Toţi participanţii la cursurile de pregătire montană trebuie să aibă vârsta minimă de 16 ani împliniţi, la data inscrierii.
Art. 9
Un minor poate participa la un curs de pregătire montană, numai cu acordul scris al unui părinte sau a tutorelui legal.
Art. 10
Pentru înscriere şi rezervarea locului la un curs, toate persoanele trebuie:
1. să completeze un formular tip pentru înscriere;
2. să achite un avans din contravaloarea cursului pentru rezervarea locului;
Art.11
Avansul achitat pentru rezervarea unui loc la unul din cursurile organizate de noi, nu se restituie și nu este transferabil la alt curs, în cazul în care nu se mai poate participa la cursul la care s-a făcut rezervarea.
Art.12
Toţi cei care s-au înscris la unul din stagiile integrale de cinci zile, trebuie să prezinte în prima zi a stagiului:
Obligatoriu:
1. actul de identitate;
2. acordul unui parinte (pentru minori);
Optional:
– poliţă de asigurare pentru accidente în alpinism, care sa acopere perioada stagiului;
Art.13
La cursurile Rucksack nu pot participa decât cei care au achitat integral contravaloarea lui şi care au îndeplinit condiţiile de participare.
Art. 14
În cazul în care o persoana nu îndeplineşte condiţiile de participare, poate fi exclusă din cadrul cursului, fără restituirea avansului plătit.
Art.15
Dacă vremea se anunţă nefavorabilă, perioada de desfăşurare a cursului se poate modifica, de comun acord cu persoanele înscrise.
Art. 16
Organizatorul îşi rezervă dreptul de a anula cursul programat, indiferent de motiv. În aceste conditii, întreaga suma plătită deja de cursanţi, va fi returnată.
Art. 17
Dacă o persoană deja înscrisă la unul din cursuri îşi anulează participarea, indiferent de motiv, avansul achitat la înscriere nu va fi restituit.
Art. 18
Pe parcursul cursului, participanţii sunt obligaţi să dea ascultare ghidului sau instructorului care se ocupă de grupa respectivă şi/sau coordonatorului stagiului.
Art. 19
Pe tot parcursul cursului, băuturile alcoolice nu sunt acceptate.
Art. 20
Toată activitatea desfăşurată pe parcursul cursului, va fi în armonie cu natura şi cu regulamentele din zonă.
Art. 21
Programul activităţilor în cadrul stagiilor integrale de cinci zile este, în general, următorul:
1. dimineaţa/prânz: activitati practice în teren;
2. după amiaza/seara: activităţi teoretice.
Art. 22
Excludem asumarea oricărei responsabilităţi privind pierderea, distrugerea proprietăţii, pagube materiale sau răniri personale (inclusiv decesul), pe care le poate suferi clientul, ca rezultat al:
– nepregătirii sale fizice;
– forţelor naturii;
– consumului de băuturi alcoolice;
– defecţiunilor de fabrică ale echipamentului folosit;
– accesului limitat la serviciul medical;
Art. 23
Cursantul va fi direct responsabil de plata bunurilor distruse, folosite pe parcursului cursului.
Art. 24
La începutul cursului, toți cursantii vor semna o „Declaratie de asumare a raspunderii”. In caz contrar, nu vor avea voie sa participe la curs, situaţie în care întreaga sumă plătită deja, va fi restituită.
Art. 25
Prin înscrierea la curs, stagiarii ne vor oferi implicit permisiunea de a folosi fotografiile şi imaginile video realizate in timpul cursului, în scopuri de promovare şi reclama ulterioară, fără remunerare.
Art.26
Toţi cursanţii care au participat la un curs vor primi, la cerere, o diplomă care va atesta acest lucru.
Art. 27
Încălcarea unui articol din prezentul regulament, poate duce la excluderea din cadrul cursului, fără restituirea taxei de participare.
Art. 28
Înscrierea si rezervarea de locuri la cursurile ”Rucksack Mountain Guides” presupune acordul cu acest Regulament.
Rucksack Mountain Guides este membru al Societății Ghizilor și Liderilor Montani (SGLM), singura asociație profesională din România recunoscută și afiliată internațional