Munții
Perșani
Zona
Cheile Vârghișului
Durata
o zi
Obiectiv
trasee 1-3 lungimi
Dificultate
mică/medie
Tură de cățărare de nivel mic/mediu, adresată celor care au cunoștințele de bază în cățărare (minim nivelul unui curs de inițiere), parcurg relativ ușor trasee de gradul 4-5 UIAA și vor să pună în practică cele învățate pentru a crește nivelul de experiență.
Cheile Vârghișului se află la aproximativ o oră distanță de Brașov, la limita dintre județele Covasna și Harghita și pe lângă peșteri și numeroase alte formațiuni carstice, aici există pereți de calcar de până la trei lungimi de coardă, cu trasee având grade diferite de dificultate.
În funcție de nivelul participanților, ne vom cățăra în diferite faleze precum:
În zonă a fost amenajat în ultimii ani (2021) și un traseu de via ferrata, pe care-l putem parcurge ca divertisment, la finalul zilei. În acest caz, este necesar kitul standard de via ferrata.
Întâlnirea va fi în Brașov sâmbătă dimineața, de unde vom pleca împreună cu mașina spre chei (1.5h).
De la parcare, se merge pe jos aprox. 10-15 minute până la baza primelor trasee de cățărare.
Zona este arie protejată și în tariful de parcare auto, este inclusă taxa de acces.
Locurile în această tură sunt limitate și se vor ocupa în ordinea înscrierii.
Vă rugăm să ne contactați pentru detalii și alte informații.
Pentru cățărare
Opțional – kit de via ferrata.

Rucksack Mountain Guides este membru al Societății Ghizilor și Liderilor Montani (SGLM), singura asociație profesională din România recunoscută și afiliată internațional