Din nou în Tatra Înaltă

În munții Tatra Înaltă (Vysoke Tatry) din Slovacia mergem de mai bine de zece ani de zile, vara și iarna.

În toți acești ani am reușit să urcăm de multe ori pe cele mai înalte vârfuri din masiv (Gerlachovski, Lomnicky, Ladovy), să ne cățărăm pe cascadele de gheață și pe traseele de stâncă, să traversăm integral masivul pe schiuri și nu în ultimul rând, să parcurgem numeroase trasee de drumeție.

În august 2016 plecăm la o nouă tură de o săptămână, în acești munți atât de frumoși și totuși atât de puțin cunoscuți în rândul românilor.

Prin combinarea unor zile de cățărare pe stâncă (Volia Veza, Zaby Kon, Gerlach) cu zile de drumeție (văile Mengusovka, Velicka, Velka, Mala Studena), vom încerca să descoperim cât mai mult din frumusețea acestor munți care, deși tot din lanțul Carpaților fac parte, sunt așa departe de modul ”românesc” de organizare a turismului montan…

Evident, nu vom rata ocazia să ajungem din nou și pe cel mai înalt vârf din Tatra Înaltă, din Slovacia și respectiv, din întreg lanț al munților Carpați: Gerlachovsky Stit (2.654m).

Și tot ca de obicei – dacă ne lasă vremea, vom atinge altitudinea maximă din Carpați pe un traseu tehnic.

Pentru informații privind turele noastre externe, vă rugăm să ne contactați direct

Cotația traseelor de drumeție din Carpați

cotatie. drumetieAstăzi în munții din România, traseele de drumeție sunt clasificate în mod oficial, în conformitate cu anexa 2 a HG 77/2003, așa numita ”Lege Salvamont”.

De fapt, așa cum este și un comentariu pe Facebook, ”scala de dificultate propusă prin HG 77/2003 nu s-a aplicat practic deloc… nu găsești prin ghiduri și hărți, pe panouri informative etc. precizarea gradului de dificultate după acea scală… nici nu este foarte utilă, practic” (Radu Mititean, Cluj Napoca).

Criteriile de clasificare a potecilor de munte din această lege sunt prea puțin cunoscute public și nu sunt folosite în mod uzual de către practicanții mersului pe munte, cel puțin nu în sensul dat de lege. Asta cu toate că dificultatea unui traseu ar trebui să fie unul din principalii factori de decizie atunci când cineva își propune să parcurgă un traseu de munte.

O nouă modalitate de cotare a traseelor de drumeție din Carpați, este propusă într-un amplu material, de către Marian Anghel – președintele Societății Ghizilor și Liderilor Montani (SGLM), cel care conduce și Rucksack Mountain Guides

Toți cei care consideră că au ceva de spus, sunt invitați pe blogul lui Marian Anghel să-și exprime părerea pro/contra.

Pe “acoperişul” Carpaţilor. August 2014

Vf. Gerlach (2.654m) sau Gerlachovsky Stit în slovacă este cel mai înalt vârf din lanţul Carpaţilor, cu peste 100m mai înalt decât “Moldoveanul” nostru…

Alpinism. Tatra. GerlachDe-a lungul anilor, cu diferite grupuri de români am reuşit să atingem altitudinea maximă din întregul lanţ al Carpaţilor de mai multe ori. Am urcat atât vara cât şi iarna, pe rutele clasice dar mai ales pe traseele tehnice (Puskas, Martin).

Spre deosebire de cele mai înalte vârfuri din Carpaţii româneşti, indiferent de traseu, vf. Gerlach poate fi atins doar cu ajutorul echipamentului de căţărare pe stâncă, fiind necesare şi câteva cunoştinţe elementare de căţărare pe stâncă (gr. 3-4 UIAA).

 OBIECTIVE PROPUSE

Catarare. Gerlach. Tatra

Ascensiunea vârfului Gerlach (2.654m) – cel mai înalt vârf din întregul lanţ al Carpaţilor

În funcţie de condiţiile meteo şi nivelul de pregătire al participanţilor, vârful va fi urcat pe ruta clasică sau pe un traseu tehnic.

PERIOADA

10-14 august 2014

Pentru ascensiunea vârfului sunt alocate două zile sau chiar trei, în funcţie de condiţiile meteo.

CAZAREA

Se va sta la cabană – hotel la 1.600m altitudine, cu mic dejun şi cina incluse.

LOCURI DISPONIBILE

Tatra. Alpinism. Gerlach

4-6 persoane

Fiind vorba de o tură de căţărare, chiar dacă relativ uşoară (gr. 3-4 UIAA), se va merge în grup mic, pentru maximă mobilitate.

Participanţii trebuie să aibă:

– cunoştinţe elementare în căţărarea pe stâncă (minim un curs de iniţiere);

– echipament individual: ham, cască, 2 carabiniere (cel puţin una cu filet), două bucle de chingă.

Cei care nu au cunoştinţele necesare de căţărare şi nu au participat deloc la activităţile organizate de noi (cursuri, ture, expediţii), vor trebui să participe la o tură scurtă în România (1 – 2 zile), de acomodare cu echipamentul de căţărare şi învăţare/recapitulare a manevrelor specifice.

Echipamentul individual necesar poate fi închiriat celor care nu-l au în dotare.

Vă rugăm să ne contactaţi pentru mai multe detalii