Modul de formare profesională IML

curs IML. Vrancea

La finalul lunii iulie a.c.în munții Trascău se va desfășura un nou modul de pregătire profesională a viitorilor lideri montani internaționali (IML) coordonat de către Marian Anghel, directorul școlii de formare profesională a Societății Ghizilor.

Acest modul este unul destul de important pentru aspiranții IML deoarece este ultimul modul de instruire înainte de încheierea anului 1, care se finalizează cu examene eliminatorii de vară și de iarnă.

Liderul Montan Internaţional (International Mountain Leader – IML) este o persoană recunoscută și calificată să conducă, să înveţe, să acorde suport şi să instruiască clienţii săi, contra cost sau voluntar, în toate zonele montane din lume, indiferent de anotimp și altitudine, până la limita zăpezii permanente (ghețari).

Această calificare în turismul montan, care se obține doar în urma cursului IML organizat de către noi, este singura calificare care se poate obține în România și oferă posibilitatea de muncă pe munte, în afara României, fiind recunoscută la nivel UE și mondial.

În acest moment, în România există 10 lideri montani activi profesional, dintre care doi sunt cetățeni străini.

Pentru mai multe detalii și informații privind cursul de formare profesională IML, vă rugăm să intrați pe site-ul Societății Ghizilor.

Congres internațional al liderilor montani (IML)

 

UIMLA

În perioada 9-12 noiembrie a.c. a avut loc în Namur, Belgia, congresul anual al Uniunii Asociațiilor de Lideri Montani Internaționali (UIMLA).

România este membru UIMLA din 2013 și recent a obținut drepturi depline în cadrul acestei uniuni internaționale, fiind reprezentată la acest nivel de către Societatea Ghizilor și Liderilor Montani (SGLM).

În calitate de președinte al asociației profesionale românești, Marian Anghel a condus întregul proces de afiliere internațională a țării noastre la UIMLA, în continuare reprezentând interesele României în turismul montan activ, la congresele internaționale.

Această afiliere internațională la UIMLA este un semn de calitate a serviciilor oferite în munții Carpați și implicit, o recunoaștere a nivelului românesc de pregătire profesională în cadrul Societății Ghizilor.

Mai multe detalii despre acest eveniment se pot afla pe site-ul SGLM

UIMLA. Namur. Belgia

 

The best of 2016

Pe parcursul anului 2016 am fost plecați în numeroase ture, în țară și în afara ei, alături de alpiniști români și din alte țări.

Am încercat tot timpul să publicăm pe pagina noastră web, ca și pe pagina de Facebook, informații despre ceea ce facem, dar nu reușim tot timpul să ținem pasul cu ritmul turelor noastre, mai ales în plin sezon turistic.

Cei care doresc să vadă o selecție de câteva fotografii cu activitatea noastră, sunt rugați să intre pe linkurile de mai jos:

Fotografii din 2016 care includ:

- expediție la Cercul Polar;

- alpinism și schi de tură în Alpi (Stubai, Grosglockner);

- cățărare și ciclism în Tatra Înaltă;

- ture de schi, alpinism, cățărare în România;

- tabere outdoor în familie;

Fotografii din 2015 care includ:

- expediție în Khan Tengri;

- cățărare în Meteora;

- alpinism și schi de tură în Alpi (Mont Blanc, Grossglockner și Grossvenediger pe schiuri);

- ture de schi, alpinism, cățărare în România;

- tabere outdoor în familie;

 Kungsleden. expeditie. polar