Cățărare în Coștila

cățărare. Coștila. Bucegi

Multe din turele noastre le organizăm în cursul săptămânii, atunci când munții sunt liberi și liniștiți, departe de aglomerația și vacarmul de weekend.

Iar acest lucru este valabil mai ales pentru munții Bucegi, respectiv valea Prahovei.

Zilele trecute am urcat la refugiul Coștila unde am făcut o rută clasică de cățărare din masiv: Furcile lui Baticu.

Vezi mai multe poze.

Traseul Furcilor (5+, A0, 5 lungimi) este primul traseu de cățărare pe stâncă din România, deschis în toamna lui 1935 de o echipă de trei tineri cățărători conduși de Niculae Baticu. Parcurgerea în premieră a acestui traseu este considerat momentul nașterii cățărării în țara noastră.

După mai bine de 80 de ani, traseul rămâne unul extrem de frumos și de referință pentru România, putând fi parcurs în întregime la liber, cu pasaje susținute și continue pe o rocă în general bună (conglomerat de Bucegi).

Protecțiile fixe sunt de o slabă calitate, cele mobile fiind absolut necesare pentru parcurgerea confortabilă a acestui traseu clasic.

Pentru mai multe detalii și informații privind turele noastre, vă rugăm să ne contactați.

Creasta nordică a Pietrei Craiului

alpinism. Piatra Craiului. CraiCreasta Pietrei Craiului iarna, este o tură clasică de alpinism în Carpații românești care, în funcție de condițiile meteo și zăpadă, are o dificultate cuprinsă între PD- și AD-/AD. Nu are pasaje tehnice foarte dificile de alpinism, fiind în schimb o tură de anduranță, cu mare expunere (mai ales creasta sudică).

În weekendul care a trecut, am parcurs creasta Pietrei Craiului, cu plecare din șaua Crăpăturii și coborând de pe vf. La Om la ref. Grind (pe varianta de iarnă),

Vezi mai multe poze.

A fost o tură frumoasă de alpinism, în condiții de iarnă cu vânt puternic și chiar foarte puternic noaptea (> 80km/oră).

În prima zi am urcat din Zărnești direct la ref. Lehmann, trecând pe la cabana Curmătura și prin șaua Crăpăturii. Pe partea finală a traseului, înainte de a atinge vârful Ascuțit, am luat din plin rafalele de vânt care loveau în creastă.

După o noapte petrecută în refugiul cu o ușă prost gândită și construită, am continuat parcurgerea crestei până pe vf. La Om. Vremea a fost relativ frumoasă, însă vântul nu ne-a lăsat să ne bucurăm în liniște de peisaj, dându-de de lucru permanent.

După o pauză de masă la refugiul din șaua Grindului, cu o ușă la fel de prost gândită și construită (!), am coborât spre refugiul Grind, apoi prin Prăpăstii ne-am întors în Zărnești.

Prima ascensiune de vară a acestui traseu, despre care există mărturii scrise, a fost făcută în anii 1850 de către un grup de brașoveni, sub conducerea ghidului Gârniță din Zărnești. Iarna, traseul a fost parcurs în premieră de echipa Carl Lehmann – Edwin Csallner în februarie 1927.