Curs de inițiere în schiul de tură

curs. schi de tura. Baiului

În perioada 24-28 ianuarie a.c. am organizat în zona Bucegi – Piatra Mare cursul nostru de inițiere în schi de tură, pe durata a cinci zile intensive.

După mai multe exerciții de pregătire pe pârtie, pentru alunecarea pe schiuri în zăpada naturală, am făcut pas cu pas și în mod natural, trecerea către schiul de tură.

Vezi mai multe fotografii.

Spre deosebire de schiul alpin, cel de tură oferă cu totul și cu totul alte perspective asupra muntelui și ce înseamnă cu adevărat alunecarea pe schiuri, dincolo de pârtiile amenajate și aglomerate din România.

Așa cum se știe, schiul de tură este cea mai eficientă formă de deplasare pe munte iarna.

Dar pentru a te bucura cu adevărat de el, trebuie un minim bagaj de cunoștințe care, pe lângă cele legate de tehnica schiului în sine, includ și altele precum:

- managementul riscului de avalanșă;

- alte riscuri specifice: de epuizare, hipotermie, rătăcire;

- managementul grupului;

Vezi programa completă a cursului.

Bineînțeles, persoanele care participă la cursurile noastre devin eligibile ulterior, la cursurile, turele și expedițiile noastre internaționale, pe care le organizăm an de an în diferite locuri din lume.

Inițiere schi alpin

schi. Austria. Stubai

Schiul alpin este schiul pe pârtie.

De ce se numește ”alpin”? Povestea este lungă și o s-o prezentăm pe larg în cadrul atelierului de schi pe care-l organizăm la începutul lunii ianuarie.

Atelierul de trei zile se adresează începătorilor, persoanelor care vor să învețe alunecarea pe schiuri.

LOCAȚIA

Cursul se va desfășura în zona Brașov, în funcție de zăpadă și condiții mutându-ne din Predeal în Poiană sau în Bran.

Cazarea va fi la la pensiune în Zărnești, de unde putem ajunge ușor în toate locațiile propuse.

CÂND

8-10 ianuarie 2017 (luni – miercuri).

Întâlnirea va fi luni dimineață.

CE SE ÎNVAȚĂ

Citește programa detaliată

Atelierul de inițiere în schi are ca scop pregătirea schiorilor astfel încât, în viitor, să poată face trecerea mai ușor și mai rapid spre schiul de tură.

Se lucrează în grup de 2-4 persoane.

COST

450lei/pers. + % din skipass pentru instructor (se împarte la tot grupul)

Nu include:

- echipamentul de schi (se închiriază la fața locului, dacă este cazul);

- skipass individual;

- cazare/masă;

ÎNSCRIEREA

Persoanele care nu au mai participat la turele noastre în ultimul an, se înscriu la acest atelier prin completarea unui formularul online.

Pentru alte informaţii, vă rugăm să ne contactaţi direct.

 

Despre ultimul nostru curs: inițiere în schi de tură

Curs. Schi. Neamtului

La începutul lunii februarie am organizat un nou curs de inițiere în schiul de tură.

Vezi galeria foto.

Programat inițial în zona centrală a munților Bucegi, am fost nevoiți să-l relocăm în zona nordică a masivului, cu evadări reușite după zăpadă în masivele Piatra Mare, Neamțului și Baiului.

Primele zile (miercuri – joi) au fost dedicate  exercițiilor de pregătire pentru schi în zăpadă naturală, cu numeroase coborâri pe pârtiile din Predeal. Zăpadă bună – oameni lipsă.

În zilele următoare, o dată cu apariția aglomerației pe pârtii, noi am evadat în natură, scopul principal al acestui curs. Cu această ocazie, cursanții au început să facă urcări și coborâri prin poieni cu zăpadă excelentă dar și-au depășit inclusiv teama de a schia printre copaci.

Evident, nu au lipsit numeroase discuții despre echipamente, istoria schiului precum și despre zăpadă și avalanșă – ultimele fiind esențiale în cadrul unui curs de iarnă!

Suntem abia la mijlocul sezonului de iarnă. Așa că urmează în perioada următoare numeroase ture pe schiuri, prin Carpați și alte zone montane din Europa.

Pentru detalii despre turele și cursurile noastre, vă rugăm să ne contactați direct