An aniversar 2018: 20 de ani de instruire

banner_20 de ani

Octombrie 1998. Acesta este momentul de naștere a ceea ce astăzi se cheamă ”Rucksack Mountain Guides”, când am organizat primul curs de inițiere în cățărare pe stâncă.

20 de ani de instruire în tot ceea ce înseamnă alpinism nu este mult pentru a vorbi de o ”tradiție”.  Dar este suficient de mult pentru a putea observa primele rezultate ale activității de instruire și educație montană desfășurată an de an, o dată la câteva luni, pe verticalele din Carpații noștri.

În ultimii 20 de ani, câteva mii de români și străini au participat la cursurile și atelierele organizate de noi. Unii dintre aceștia au renunțat ulterior la a mai pune în practică ceea ce au învățat atunci. Alții au rămas cu pasiunea muntelui și astăzi continuă să practice alpinismul, cățărarea sau ceea ce au învățat atunci în cadrul cursurilor noastre.

Și ce plăcere mai mare poate fi acum, după atâta timp, decât aceea să vezi rezultatele: ”foștii elevi” parcurgând trasee dificile prin România sau pe munții din afara țării.

Ba mai mult decât atât, spre bucuria noastră, câțiva din cursanții noștri din ultimii 20 de ani au decis la rândul lor să se implice tot mai mult în fascinanta lume a muntelui, astăzi fiind ghizi montani profesioniști care-și fac meseria cu onoare și mult simț de răspundere.

De-a lungul anului 2018 vom publica pe site, într-o serie de mini episoade, câte ceva din activitatea noastră profesională din ultimii 20 de ani: cursuri de instruire, ture și expediții internațională.

Fotografii ”retro”, oameni tineri și mai puțin tineri, povești și amintiri…

Amintirile foștilor cursanți sunt binevenite!

Mai 2018. Inițiere pe stâncă

Cursul se adresează persoanelor care doresc să facă primii paşi pe verticalele de stâncă, în siguranță, indiferent dacă s-au mai căţărat în săli de sport sau nu s-au mai căţărat deloc.

Căţărarea este o activitate care atrage azi tot mai multe persoane dornice de mişcare, mai ales datorită uşurinţei practicării ei în săli de sport şi pe pereţi artificiali. Dar nimic nu se compară cu căţărarea pe stâncă, într-un mediu natural.

Catarare. MacinLocaţia: munţii Măcin, granit

Când: 23 – 27 mai 2018 (miercuri dimineaţa – duminică după amiaza).

Întâlnirea va fi miercuri dimineaţa, detaliile întâlnirii fiind stabilite cu grupul final (ora și locația).

Ce se învaţă:

- tehnica de urcare pe stâncă (cățărarea liberă) şi de coborâre pe coardă (rapelul);

- regruparea şi asigurarea partenerului cu coarda;

- căderea în coardă;

- introducere în căţărarea artificială

- introducere în căţărarea cu protecţii mobile;

Vezi detaliat programa de curs

Mai multe despre cursurile de căţărare

Cost: 750lei/persoană

Include:

- echipament individual de căţărare (cască, ham, carabiniere, dispozitiv rapel, bucle diferite – în cazul celor care nu-l au în dotare);

- echipamentul colectiv de căţărare (corzi, protecţii mobile, scăriţe etc.);

 Nu include:

- cazarea la cort/masa/transportul

Înscrierea:

Se face prin îndeplinirea următoarelor etape:

- completarea formularului online de înscriere (nu mai este valabil în cazul celor care au participat la cursurile noastre în ultimele 6 luni);

- achitarea unui avans de 250lei, prin virament bancar;

Înainte de înscrierea la acest curs, vă rugăm să citiţi și Regulamentul de desfăşurare;

Pentru alte informaţii, vă rugăm să ne contactaţi direct.

Ulterior cursului, pentru a-şi îmbunătăţi şi perfecţiona tehnica, persoanele interesate pot participa la turele de cățărare în țară și pe plan internațional.

 

The best of 2016

Pe parcursul anului 2016 am fost plecați în numeroase ture, în țară și în afara ei, alături de alpiniști români și din alte țări.

Am încercat tot timpul să publicăm pe pagina noastră web, ca și pe pagina de Facebook, informații despre ceea ce facem, dar nu reușim tot timpul să ținem pasul cu ritmul turelor noastre, mai ales în plin sezon turistic.

Cei care doresc să vadă o selecție de câteva fotografii cu activitatea noastră, sunt rugați să intre pe linkurile de mai jos:

Fotografii din 2016 care includ:

- expediție la Cercul Polar;

- alpinism și schi de tură în Alpi (Stubai, Grosglockner);

- cățărare și ciclism în Tatra Înaltă;

- ture de schi, alpinism, cățărare în România;

- tabere outdoor în familie;

Fotografii din 2015 care includ:

- expediție în Khan Tengri;

- cățărare în Meteora;

- alpinism și schi de tură în Alpi (Mont Blanc, Grossglockner și Grossvenediger pe schiuri);

- ture de schi, alpinism, cățărare în România;

- tabere outdoor în familie;

 Kungsleden. expeditie. polar