Canyoning în Banat

canioning. Romania. Banat

Coborârea pe coardă – rapelul, este o tehnică clasică și obișnuită în turele de alpinism. Dar atunci când, pe lângă verticalele de stâncă, se introduce și un element dinamic precum apa, care vine la pachet cu zgomotul de fond ce împiedică comunicarea verbală și stânca alunecoasă, întreaga activitate se transformă în ceva deosebit: canyoning.

Evident, practicarea canyoningului aduce multă satisfacție, fiind o activitate turistică de aventură care se poate practica doar în echipă, fiind în plină dezvoltare la nivel mondial și național.

Activitatea de canyoning și are probleme specifice, de la hipotermia cauzată de expunerea prelungită la umezeală sau hipertermia cauzată de purtarea costumului de neopren, până la căderi de pietre, pericol de înec și imposibilitatea evacuării din canioanele complexe, în caz de nevoie.

La începutul lunii mai a.c. am fost plecați o săptămână în zona Banatului – Băile Herculane cu scopul de a ”descoperi” o parte din canioanele aflate în valea Cernei precum: Țăsnei, Drăstănic, Bobot, Râmnuța.

Unele din ele precum Râmnuța sau Țăsnei sunt pline de apă, în timp ce Bobot este un canion frumos dar uscat în cea mai mare parte a anului.

Deși umedă, vremea a fost bună și ne-a permis să parcurgem traseele din program fără nici o dificultate.

Iulie 2018. Outdoor în familie

În perioada 05 – 08 iulie 2018, sub egida ”Rucksack Junior”, organizăm în zona Zărnești – Brașov, o serie de activități în aer liber (outdoor) special dedicate celor mici și părinților, în egală măsură.

Din considerente de siguranță și de impact asupra mediului (ecoturism), toate activitățile noastre în natură se organizează în grupuri relativ mici, cu accent pe calitatea experienței trăite și personalizate pe fiecare familie participantă.

Activitățile noastre se adresează familiilor cu unul sau mai mulți copii în una din grupele de vârstă:

- între 6 – 9 ani inclusiv;

- între 10 – 12 ani inclusiv;

Sunt acceptați și copii puțin mai mari sau mai mici, dar pentru aceste situații, vă rugăm să ne contactați direct.

Activitățile propuse se adresează familiilor active, care doresc să facă împreună (părinți + copii!), ceva mai mult decât simple plimbări pe la obiectivele clasice din zona Brașovului.

Pe lângă diferite ture de drumeție pe munte, vom face zilnic multe alte activități interesante în natură, care presupun ceva efort fizic și adrenalină precum:

sigla rucksack junior- cățărare pe stâncă (rock climbing),

- speoturism (caving);

- ciclism pe drumuri fără trafic auto (traffic free);

- drumeție nocturnă (night walking);

- orientare în natură cu harta și busola (orienteering);

Toate aceste activități sunt combinate cu alte jocuri în natură și ateliere practice de astronomie, prim ajutor în natură și altele, utile în egală măsură copiilor și adulților.

Activitățile în natură sunt adaptate ca dificultate și anduranță copiilor, ceea ce înseamnă că pentru adulți ar trebui să fie activități fizice relativ ușoare. Dar ar trebui ca atât părinții, cât și copiii, să aibă o condiție fizică cel puțin medie, pentru a se putea bucura împreună de frumusețea naturii.

Pentru siguranța participanțior pe parcursul activităților practice, toate activitățile în natură sunt organizate și coordonate de Marian Anghel, ghid montan, lider montan internațional și Uebungsleiter austriac.

Suplimentar, Marian Anghel este și autorul singurului ghid de drumeție montană  în zona Brașovului, special dedicat familiilor cu copii mici.

Pentru informații suplimentare privind aceste activități în familie, vă rugăm să ne contactați pe email sau telefon.

 

Traversarea masivului Stubai pe schiuri

Alpi. Stubai. schi

Aflat în imediata apropiere a orașului Innsbruck, masivul Stubai este foarte popular și cunoscut pentru schiul alpin, domeniul schiabil amenajat fiind foarte mare, cu plecare de la aprox. 1.700m alt. (Mutterberg Alm) până la altitudinea maximă de 3.200m.

Dar în imediata vecinătate a acestui domeniu, se află o imensitate de teren neamenajat, cu vârfuri spectaculoase, superbe pentru schiul de tură.

Aici am fost plecați pentru mai multe zile, în a doua jumătate a lunii aprilie a.c. Vezi mai multe fotografii.

Vremea superbă și zăpada de bună calitate, ne-a permis să facem tot ceea ce era programat. Astfel, în mai multe zile consecutive am reușit să urcăm:

- Innere Sommerwand (3.122m alt.), +/-1.155m diferență de nivel;, 10km

- șaua Wildgrat (3.168m alt), +/-1.025m, 13km;

- Kuhscheibe (3.189m alt.), +/- 1.100m, 11km;

- Hintere Daunkopf (3.225m alt.), +/- 1.150m, 14km ;

Cireașa de pe tort a acestei ture a reprezentat-o ascensiunea celui mai înalt vârf din munții Stubai (Zuckerhuetl, 3.507m alt, 12km) urmată de o lungă coborâre pe schiuri până la Mutterberg Alm (aprox. -2.000m diferență de nivel).

În cifre, traversarea masivului Stubai înseamnă:

- patru vârfuri peste 3.000m alt.;

- lungime: 60km;

- diferență de nivel: +4.500m/-5.500m;

Ca în fiecare an, în munții austrieci vom reveni atât vara, cât și iarna, pentru ture de alpinism, schi, cățărare, via ferrata și drumeție.

Pentru informații suplimentare privind activitățile noastre internaționale, vă rugăm să ne contactați.