Oct 2020. Atelier de cățărare pe granit

La începutul lunii octombrie organizăm un atelier de trei zile (vineri – duminică) de pregătire în cățărarea pe stâncă.

Atelierul este gândit pentru cei care doresc să descopere ce înseamnă cățărarea pe verticalele de granit, o rocă specifică și destul de rară în România.

Ce se învață

În cadrul acestui atelier se vor pune bazele tehnicilor de urcare/coborâre pe stâncă, precum și a manevrelor de securitate absolut necesare pentru practicarea în siguranță a acestei activități.

Atelierul este dedicat începătorilor dar sunt bineveniți și cei care au cunoștințele de bază dar doresc să exerseze cățărarea pe granit.

Când și unde

2 – 4 octombrie 2020 (vineri – duminică), munții Măcin, Dobrogea

Atelierul va începe vineri dimineața, ora 09.00 și se va termina duminică, ora 14.00.

Întâlnirea va fi joi după amiaza în comuna Greci, de la poalele munților Măcin.

Cazarea

Cazarea se va face la cort, în apropierea unei surse de apă și a pereților de cățărare (20min).

Este necesar tot echipamentul de camping: cort, saltea, arzător pentru prepararea alimentelor etc.

O listă completă a echipamentului necesar va fi furnizată, la cerere, participanților.

Tarif

650lei/persoană

Acest tarif acoperă echipament individual și colectiv de protecție (ham, cască, corzi, carabiniere) pentru persoanele care nu îl au în dotare deja.

În funcție de disponibilitate, se asigură gratuit în cadrul cursului și espadrile de cățărare pe stâncă.

Modalitate de înscriere

Persoanele interesate să participe la acest atelier, sunt rugate să urmeze pașii următori:

1 să citească Regulamentul de participare;

2. să completeze formularul online de înscriere;

2. să achite avansul de 150lei prin virament bancar.

Toate detaliile de plată vor fi furnizate după primirea și confirmarea formularului de înscriere.

Instructorul în cadrul acestui atelier este Marian Anghel.

 

 

Program ture și activități vara 2020

Bucegi. cățărare. carpatism. Moraru

În fiecare sezon de vară, de regulă organizăm numeroase expediții și ascensiuni în munții din afara României.

Datorită COVID-ului însă, în acest sezon am fost nevoiți să ne reducem foarte mult activitatea externă și ca urmare, vom acorda o mai mare atenție locurilor frumoase din Carpații românești.

Astfel, în lunile iulie – august avem în plan organizarea mai multor ascensiuni în munții Făgăraș, Bucegi și Piatra Craiului care să se adreseze tuturor categoriilor de persoane.

Un program orientativ poate fi consultat pe site-ul nostru.

Persoanele care doresc să participe la ascensiuni montane alături de noi, în afara programului stabilit de noi, sunt rugate să ne contacteze cât mai devreme posibil.

 

Anul 2018…

Alpi. Stubai. schi

La mulți ani tuturor prietenilor noștri și un An Nou cât mai minunat!

Acum a sosit momentul să tragem linie unui nou an plin de activitate… celui de-al douăzecilea an!

Vezi anul 2018 în fotografii.

Cu activitatea de instruire începută în toamna anului 1998, anul 2018 a însemnat pentru noi aniversarea a douăzeci de ani de instruire continuă, om cu om, an de an…

O experiență greu de egalat în România de astăzi!

 

Pentru noii pasionați de munte

În ultimii ani, reîncepem anul și activitatea noastră pe munte cu ateliere și cursuri de instruire specifice sezonului de iarnă: ateliere de avalanșă, nivologie, cățărare pe gheață, cursuri de alpinism și schi de tură.

Încercăm să facem toate acestea cât mai bine posibil, folosind experiența acumulată în ultimii 20 de ani. Atelierele și cursurile noastre se adresează tuturor celor care vor să învețe bine și corect, după metode și standarde internaționale pe care noi înșine le-am  învățat și le reîmprospătăm periodic în munții din afara țării.

Și ne bucurăm să vedem că toți cursanții noștri sunt mulțumiți și suntem recomandați cu multă căldură făcând ca, în ultimii ani, la cursurile noastre să se ocupe toate locurile disponibile cu mult înainte de termen, fără prea multă reclamă.

În 2018 am organizat în zona Brașovului (Postăvaru, Bucegi, Piatra Craiului) ateliere de schi alpin, avalanșă, navigație montană precum și cursurile tradiționale de alpinism, schi de tură iar mai apoi, în primăvară spre vară, cursuri de carpatism și cățărare pe stâncă.

 

Ture și expediții internaționale

Iarna precedentă am mers în nordul Europei, în Norvegia, la o tură fabuloasă de cățărare pe gheață și schi de tură.

Zece zile de frig, multe cascade de gheață de una sau mai multe lungimi de coardă și locuri de istorie… la propriu! Pe lângă istoria întregii regiuni Telemark, zona Rjukan este astăzi o Mecca a cățărării pe gheață, accesibilă celor care vor să scape de monotonia Alpilor.

Pentru schiul de tură ne-am deplasat mai în centrul Norvegiei unde, pentru alte câteva zile, ne-am putut bucura din plin de zăpada bună și calitatea turismului norvegian: simplu, sobru, de calitate…nu ieftin!

La mijlocul lui aprilie nu a lipsit o traversare frumoasă a munților Stubai, din Alpii austrieci.

Hochstubai este o traversare clasică de mai multe zile, din cabană în cabană, în zona înaltă a munților care se finalizează (sau începe) cu cel mai înalt vârf din masiv (Zuckerhutl, 3.507m).

Domeniul de schi Stubai este superb, în sezonul de iarnă, dar prezintă doar o foarte mică părticică din ceea ce înseamnă schiatul în masivul Stubai!

Vara trecută am revenit în Caucaz unde, alături de alți alpiniști români bine pregătiți și antrenați, am urcat fără probleme la peste 5.000m altitudine, pe vârful Kazbek.

Această ascensiune, ca și celelalte realizate la altitudine în ultimii doi ani, au fost doar ture ”de pregătire” pentru ture de alpinism la altitudine ceva mai serioase, așa cum va fi cea din vara 2019 în Pamir.

 

Ture în Carpații noștri

Mai mici și mai verzi, munții noștri sunt superbi pentru drumeție, cățărare și bicicletă – vara, schi și alpinism – iarna. Asta ca să nu mai amintim de celelalte zone unice din România precum Dunărea cu faimoasa ei Deltă sau Dobrogea cu litoralul…

Practic, pe parcursul anului noi facem ture tot timpul, în cursul săptămânii sau la finalul ei.

Alpinism în Bucegi, atunci când zăpada și condițiile meteo o permit, ture de cățărare pe stâncă în Postăvaru, Piatra Mare, Piatra Craiului, Bucegi, Făgăraș, Turzii, Bicaz… și oriunde stânca este frumoasă și merită să ne deplasăm.

Nu sunt lăsate deoparte nici turele de carpatism în Crai și Bucegi sau cele de drumeție și ciclism montan, în colaborare cu partenerii noștri.

În vara precedentă am realizat și tradiționala noastră tabără outdoor în familie, dedicată familiilor active cu copii, cu activități diverse în natură, de la bicicletă la cățărare, de la peșteri la busole…

 

Activitate profesională extinsă la nivel național și internațional

În calitate de membri fondatori ai Societății Ghizilor și Liderilor Montani (SGLM), încă din 2013 am fost direct implicați în negocierea statutului internațional al României în cadrul Union of International Mountain Leader Associations (UIMLA), proces finalizat în primăvara 2017.

Așa că astăzi, în paralel cu activitatea turistică de pe plan național și internațional, suntem implicați direct și în realizarea strategiilor naționale și internaționale de turism montan activ, participând activ la proiecte, discuții și congresele de profil.

Modulele de instruire pentru viitorii ”International Mountain Leaders” (IML) se desfășoară cu o candență militară, în diferite locuri din țară. Anul 2019 este anul 2 de instruire și în toamna aceasta se încheie ciclul 2017-2019, urmând ca să înceapă noul ciclu 2019 – 2021.

În România am colaborat constant, pe parcursul anului 2018 cu autoritățile publice brașovene în diferite proiecte de dezvoltare a infrastructurii turistice naționale, așa cum este cazul proiectului ”Zeidenwege” sau ”Muntele din Livadă”.

De-a lungul anul 2018 am făcut multe activități, pe munte sau pe la poalele lui, pe traseele verticale de cățărare sau pe orizontala biroului de lucru.

Anul 2018 a fost un an bun și ne-am dori ca 2019 să fie cel puțin la fel de bun!

În numele echipei Rucksack Mountain Guides,

Marian Anghel

 Marian