În perioada 20-22 ianuarie 2017 organizăm o frumoasă traversare pe schiuri în munții Brașovului, o tură de anduranță din cabană în cabană (”hut to hut”) cu bagaj minim, în ceea ce am numit-o frumos și într-un spirit internațional: Brașov Haute Route.
Traversarea se poate face în mai multe variante, toate frumoase dar care depind foarte mult de starea zăpezii și riscul de avalanșă.
De data aceasta noi am ales-o pe cea mai optimă în condițiile date, cu plecarea din Moeciu de Sus (Bucegi) și finalul după trei zile de schi în Cheia (Ciucaș).
Pe parcursul zilelor, în funcție de condițiile zăpezii, starea vremii și a grupului, vom traversa pe schiuri munții: Bucegi, Neamțului și Grohotișului (3M). Dacă vor mai fi resurse fizice și vremea va fi de partea noastră, poate și Ciucașul va intra în traversarea noastră (4M)!
O tură solicitantă fizic, adresată celor care stăpânesc tehnica de coborâre prin zăpadă naturală, au experiență în deplasarea pe schiuri și fac față unui efort susținut.
Etapele zilnice vor fi de maxim 6-8 ore și aproximativ 1.300m diferență de nivel în urcare, cu bagaj minim în spate, cazarea făcându-se la cabanele și pensiunile de pe traseu.
Această traversare va fi o tură frumoasă de pregătire pentru trasee lungi și susținute pe schiuri pe care le vom organiza în acest an, precum circuitul Oetztal (aprilie 2016) din Alpii austrieci.
Dacă doriți să veniți într-una din turele noastre de weekend, în Carpații românești, vă rugăm să ne contactați direct.
Alte traversări pe care le-am făcut în ultimii ani, pe plan internațional:
- circuitul Stubai;
- traversarea Cercului Polar;
- circuitul Grossglockner;
- circuitul Grossvenediger;
- circuitul Tatra Înaltă;