Alpinism. Creasta Picăturii iarna

Alpinism. Picatura

Cu aproape 1.000m diferență de nivel de la intrarea în traseu, creasta Picăturii este unul din cele mai lungi trasee de alpinism din Carpații românești.

Recent am parcurs traseul în echipă de trei persoane, luându-ne 9h efectiv pe traseu, la care se mai adaugă apropierea din Bușteni și mai apoi, retragerea din platou pe valea Albă (13h în total).

Traseul se desfășoară de-a lungul crestei stâncoase din stânga Crucii de pe Caraiman (Monumentul Eroilor), în partea dreaptă cum se privește dinspre Bușteni.

Primul obstacol este chiar ascensiunea pe primul turn din creastă – vârful Picătura (1.910m), apoi după ce se trece de struga Marelui V (strunga albișoarei cu același nume) se urcă pe alte câteva turnuri.

Pe Fața Hornurilor se află cel mai dificil obstacol din întregul traseu, un diedru destul de înghesuit și cu puține protecții fixe. Zona a devenit mai frământată, în ultimii ani, datorită prăbușirii unor bucăți de stâncă.

Cel mai spectaculos obstacol în prezintă tunelul orizontal și cel vertical, prin interiorul cărora se merge pentru a ieși în șaua de obârșie a Albișoarei Gemenilor.

O dată cu sosirea primăverii în Carpații românești, vom organiza tot mai multe ture de alpinism în munții noștri.

Pentru detalii și informații privind turele noastre private, vă rugăm să ne contactați.

Ture în octombrie

Piatra Craiului. CarpatismLuna octombrie este o perioada în general frumoasă pentru ture pe munte, cu dimineți și seri friguroase.

În funcție de condițiile meteo, în această lună vom organiza mai multe ture de o zi în munții Bucegi – Piatra Craiului, la care sunt invitați cei care doresc să descopere muntele altfel, dintr-un unghi diferit și pe trasee ceva mai dificile, de cățărare pe stâncă și/sau carpatism.

Astfel, mai avem disponibile locuri în următoarele ture deja programate:

8 octombrie (sâmbătă). Piatra Craiului.

Traseul propus: Plaiul Foii – Padina Lăncii – creasta principală – șaua Funduri – Marele Grohotiș – Plaiul Foii

Nivel tehnic: tura se adresează persoanelor de nivel mediu/începător, care stăpânesc elementele de bază ale cățărării pe stâncă și tehnica de coardă. Se vor depăși pasaje tehnice scurte.

Nivel fizic: este recomandat ca participanții să aibă o pregătire fizică medie/superioară.

Ca orice tură în Piatra Craiului, accesul la traseu este în urcare, iar retragerea în coborâre, totul durând câteva bune ore.

Locuri rămase disponibile: 2 locuri.

 

Căţărare. Bucegi14 octombrie (vineri): Bucegi, abruptul prahovean

Traseul propus: Bușteni – vf. Picătura – v. Albă – Bușteni

Nivel tehnic: tura se adresează persoanelor de nivel mediu, care au cunoștințele de bază ale cățărării pe stâncă și manevrele de coardă, precum și experiență în depășirea pasajelor expuse/aeriene. Se vor parcurge trasee cu pasaje tehnice scurte.

Nivel fizic: este recomandat ca participanții să aibă o pregătire fizică medie/superioară.

Se va urca aproape 900m diferență de nivel din Bușteni (aprox. 1.000m) până pe vf. Picătura (1.910m)

Locuri rămase disponibile: 2 locuri libere.

Pentru înscrieri și detalii, vă rugăm să ne contactați direct.