Piatra Craiului. Exerciții de navigație montană

Codlea. Navigatie

În weekendul care a trecut am organizat la poalele Pietrei Craiului un atelier de două zile special dedicat navigației montane.

Vezi mai multe fotografii.

Atelierul a început cu aspecte teoretice cu privire la hărțile folosite în teren montan, în România și pe plan internațional. Au fost prezentate o mulțime de hărți, străine și românești, inclusiv primele hărți ale munților Bucegi precum cea a abruptului estic – Țițeica și cea a întregul masiv – Țițeica/Haret ori harta TCR-istă a Retezatului.

Partea teoretică a fost completată cu deplasarea în teren de zi și de noapte, în care s-au învățat metode de lucru în teren accidentat, cu vizibilitate mai mare sau mai mică. În acest scop s-au folosit poligoanele de orientare din zona Zărnești și Măgura Codlei.

Mulțumesc frumos pentru atelier și pentru poze. Atelierul a fost exact ce trebuie pentru a avea habar de noțiunile de bază de navigație și mă bucur că am venit. Nu am ce să-ți spun că ar trebui îmbunătățit, ba chiar aș vrea să merg și la atelierul despre cursurile de apă” – Andreea Nuță

 

Merci frumos, a fost tare fain cursul… aș vrea să particip și la atelierul de nivologie din ianuarie, dacă mai sunt locuri libere” – Georgiana Niță

Atelierele noastre sunt cursuri dedicate exclusiv unei anumite teme, care este discutată în detaliu. Ele se desfășoară pe durata a una – trei zile, de regulă, participarea la ele fiind deschisă tuturor celor interesați de subiect.

Următorul nostru atelier va avea loc în ianuarie și este dedicat avalanșelor de zăpadă.

Persoanele interesate să participe la activitățile noastre sau să fie la curent cu ele, sunt rugate să ne contacteze direct, să se înscrie în grupul Facebook privat sau să se aboneze la Newsletter-ul nostru periodic.

 

 

Navigație montană. Piatra Craiului. Perșani

navigatie. Crai. BGS

Recent am organizat un atelier de două zile de pregătire în navigație montană.

Hărți și busole, pași dubli și azimuturi, fanioane ascunse prin pădure și posturi de găsit pe întuneric…

Acest atelier de navigație a fost organizat special pentru angajații uneia din cele mai mari firme de pază din țară – BGS, cu exemplificări practice cât mai aproape de realitatea de zi cu zi din terenul unde își desfășoară activitatea.

Dup o pregătire consistentă teoretică – indoor, am trecut la exercițiile practice de zi și de noapte, pe distanțe mai mici, de câteva sute de metri sau mai lungi, de câteva ore bune.

Ploaia, noroiul și întunericul au făcut ca exercițiile practice să fie mai adevărate posibil, complicând scenariile și ridicând noi probleme de rezolvat.

Mulțumim BGS pentru încrederea acordată!

Navigație montană

Navigatie. Zărnești

Zilele trecute am organizat primul atelier de navigație montană din acest sezon, în zona munților Piatra Craiului.

Prima zi a debutat în forță cu un volum consistent de informații teoretice, pentru că orice tură pe munte bine pregătită începe de acasă. A urmat apoi deplasarea în teren facil, unde s-au făcut exerciții practice de zi și de noapte.

Ziua următoare a început tot cu teorie, dar într-o măsură mai mică, urmată apoi de deplarea în grup și individual, în teren montan accidentat.

Cunoștințe solide în domeniul navigației (deplasării cu ajutor busolei și a hărții) sunt absolut necesare tuturor celor care doresc să meargă pe munte și în natură, în general, dincolo de infrastructura turistică standard (poteci – cabane).

Poteci bine semnalizate și amenajate, pe care te poți deplasa relativ ușor, există doar în zonele montane din Europa centrală și parțial în Europa de est. Cu cât de deplasăm mai în nordul Europei sau mai ales pe alte continente, cu atât se diluează și dispare sistemul ”tradițional” de marcare, cu care suntem obișnuiți în munții de acasă.

La începutul lunii decembrie organizăm un nou atelier de navigație montană.

Pentru informații suplimentare privind atelierele și cursurile noastre, vă rugăm să ne contactați direct.