Cursuri în sezonul de iarnă 2018/2019

curs. schi de tura. Baiului

În sezonul de iarnă 2018/2019, mai exact în lunile ianuarie – februarie, am programat următoarele cursuri de pregătire specifice:

- inițiere în schi de tură (cinci zile, Piatra Mare, Bucegi), care se adresează celor care deja stăpânesc schiul alpin și vor să facă trecerea spre mersul pe schiuri în teren montan;

- inițiere în alpinism (nivelul 1 – cinci zile, Bucegi), care se adresează persoanelor care au experiență în mersul pe munte vara;

În lunile noiembrie – decembrie 2018, în  funcție de condițiile meteo, vom organiza următoarele ateliere:

- navigație montană (două zile, Piatra Craiului);

- schi offpiste (șapte zile, extern);

Persoanele interesate să participe la una din activitățile noastre și care doresc informații suplimentare celor de pe paginile dedicate, sunt rugate să ne contacteze direct pentru alte detalii.

Încep activitățile outdoor în familie

Tabara outdoor. Junior. Austria

Săptămâna aceasta o avem dedicată familiilor active din România, părinților și copiilor care vor să facă activități în natură, ceva mai mult decât simple plimbări.

Cățărare pe stâncă, bicicletă, explorări de peșteri… și multe alte activități în natură din care nu lipsesc drumețiile, așteaptă să fie descoperite în egală măsură, de părinți și copii.

sigla rucksack juniorRucksack Junior este ramura noastră special dedicată educației outdoor, în cadrul cărora organizăm diferite activități pentru cei mici, dar nu numai, fiind implicați în acest domeniu de aproape 15 ani.

De altfel, în același spirit de încurajare a mersului în natură în România, noi am scris și singurul ghid de drumeție special dedicat familiilor cu copii și totodată, persoanelor cu dizabilități care este disponibil în țara noastră.

Dacă mersul pe munte cu cei mici este o activitate fantastică de explorare a naturii și a propriilor capacități, în același timp trebuie acordată o mare atenție siguranței activităților desfășurate, mai ales atunci când gravitația intră în joc! Din nefericire, în ultimii ani nu puține au fost cazurile în care grupuri de copii și tineri au rămași blocați pe munte din diferite motive, incompetența organizatorilor fiind una din ele!

Dar aici noi avem una din cele mai bune cărți de vizită posibile din România: pe lângă bogata experiență practică, oamenii noștri au calificări naționale și internaționale + specializări montane pentru tineret și copii.

În Alpi sau în Carpați, munții oferă experiențe inedite pe care ar trebui să le cunoască orice copil, tânăr și adult din zilele noastre!

Pentru informații privind activitățile noastre, vă rugăm să ne contactați.

 

Traversarea masivului Stubai pe schiuri

Alpi. Stubai. schi

Aflat în imediata apropiere a orașului Innsbruck, masivul Stubai este foarte popular și cunoscut pentru schiul alpin, domeniul schiabil amenajat fiind foarte mare, cu plecare de la aprox. 1.700m alt. (Mutterberg Alm) până la altitudinea maximă de 3.200m.

Dar în imediata vecinătate a acestui domeniu, se află o imensitate de teren neamenajat, cu vârfuri spectaculoase, superbe pentru schiul de tură.

Aici am fost plecați pentru mai multe zile, în a doua jumătate a lunii aprilie a.c. Vezi mai multe fotografii.

Vremea superbă și zăpada de bună calitate, ne-a permis să facem tot ceea ce era programat. Astfel, în mai multe zile consecutive am reușit să urcăm:

- Innere Sommerwand (3.122m alt.), +/-1.155m diferență de nivel;, 10km

- șaua Wildgrat (3.168m alt), +/-1.025m, 13km;

- Kuhscheibe (3.189m alt.), +/- 1.100m, 11km;

- Hintere Daunkopf (3.225m alt.), +/- 1.150m, 14km ;

Cireașa de pe tort a acestei ture a reprezentat-o ascensiunea celui mai înalt vârf din munții Stubai (Zuckerhuetl, 3.507m alt, 12km) urmată de o lungă coborâre pe schiuri până la Mutterberg Alm (aprox. -2.000m diferență de nivel).

În cifre, traversarea masivului Stubai înseamnă:

- patru vârfuri peste 3.000m alt.;

- lungime: 60km;

- diferență de nivel: +4.500m/-5.500m;

Ca în fiecare an, în munții austrieci vom reveni atât vara, cât și iarna, pentru ture de alpinism, schi, cățărare, via ferrata și drumeție.

Pentru informații suplimentare privind activitățile noastre internaționale, vă rugăm să ne contactați.