Cățărare în Coștila

cățărare. Coștila. Bucegi

Cățărarea în cursul săptămânii este foarte plăcută, din multiple motive: muntele este liber, traseele de cățărare sunt goale, liniștea este deplină.

Zilele trecute am fost la o tură frumoasă de cățărare în Coștila, Bucegi, unde am parcurs câteva trasee pe stâncă în zona peretelui Vulturilor (Policandrului), relativ aproape de refugiul Coștila – astăzi în curs de renovare de către Clubul Alpin Român, proprietarul de drept.

Peretele Vulturilor este unul din cei patru mari pereți din Coștila, alături de pereții văii Albe, Coștilei și Gălbenele. Primele trasee de cățărare au fost deschise aici după al doilea război mondial (Creasta Vulturilor, 1946, Ionel Coman, C-tin Conteș), cu un vârf de activitate în anii comunismului întunecat (anii 50), când au fost făcute majoritatea premierelor (Policandru, Fluturele de Piatră, Fisura Mult Dorită, Fisura Suspendată…), mare parte chiar de alpiniști anti-sistem, mai mult sau mai puțin oficial (Andrei Ghițescu, Octavian Brătilă – Bulinel…).

În anii 70-80 s-au deschis alte câteva trasee în zonă (Inominata, Viorel Nicolaescu), fiind pusă în valoare și o mică faleză a vâlcelului Stâncos, de către Dan Vasilescu, unde astăzi se găsesc patru trasee (trei ale lui Vasilescu și unul deschis de Mihai Sima în anii 2000).

Pentru mai multe informații privind turele noastre, vă rugăm să ne contactați direct.

 

 

Cursuri în sezonul de iarnă 2018/2019

curs. schi de tura. Baiului

În sezonul de iarnă 2018/2019, mai exact în lunile ianuarie – februarie, am programat următoarele cursuri de pregătire specifice:

- inițiere în schi de tură (cinci zile, Piatra Mare, Bucegi), care se adresează celor care deja stăpânesc schiul alpin și vor să facă trecerea spre mersul pe schiuri în teren montan;

- inițiere în alpinism (nivelul 1 – cinci zile, Bucegi), care se adresează persoanelor care au experiență în mersul pe munte vara;

În lunile noiembrie – decembrie 2018, în  funcție de condițiile meteo, vom organiza următoarele ateliere:

- navigație montană (două zile, Piatra Craiului);

- schi offpiste (șapte zile, extern);

Persoanele interesate să participe la una din activitățile noastre și care doresc informații suplimentare celor de pe paginile dedicate, sunt rugate să ne contacteze direct pentru alte detalii.

Un nou succes în munții Caucaz

Caucaz. alpinism. Kazbek

Joi, 23 august a.c. grupul nostru de alpiniști a atins vârful Kazbek (5.033m alt. sau 5.044m alt.). O ascensiune pe ruta clasică (+1.400m) care a durat 12 ore dus/întors, fără probleme sau incidente, pe o vreme superbă.

Vezi mai multe fotografii.

Primele noastre ascensiuni în Caucazul au avut loc la scurt timp după războiul ruso-georgian din 2008, iar acum aproape zece ani, satul de la poalele muntelui Kazbek (Stepantsminda) și tabăra de bază de la 3.650m alt. erau pustii și lipsite de minimă infrastructură.

Astăzi lucrurile s-au schimbat radical.  Dar muntele a rămas la fel de frumos, chiar dacă Stepantsminda s-a transformat într-un hub turistic, plin de hoteluri, restaurante și mașini, iar tabăra de bază a ajuns să cazeze peste 150 de corturi în acest sezon (!) cu problemele specifice.

Grupul nostru a fost format din șase alpiniști români și doi ghizi montani (Marian și Giorgi), ascensiunea realizându-se în două echipe distincte, în funcție de condiția fizică și nivelul de aclimatizare al fiecăruia. Astfel, alpiniștii în formă maximă au putut să realizeze ascensiunea într-un ritm mai alert, în timp ce ceilalți au putut să meargă în propriul ritm, ceva mai lent.

Bineînțeles, cireașa de pe tort nu a fost vârful și nici măcar muntele în sine, ci contactul direct și nemijlocit cu muzica, gastronomia și întreaga cultură georgiană, atât de specifică și interesantă!

Tocmai au apărut în România noi fani ai Georgiei!