Cursuri de schi în România

schi. Bucegi”Nu există zăpadă proastă, doar schior care nu ştie”

În cadrul Rucksack, organizăm în fiecare iarnă mai multe cursuri şi ateliere de învăţare a diferitelor tehnici de schi astfel încât, la final o persoană care nu a ştiu deloc să schieze, să fie capabilă să meargă în siguranţă pe munte, cu schiurile.

Pentru o persoană care porneşte de la zero, acest lucru înseamnă trecerea, rând pe rând, prin trei etape:

– iniţiere în schi pe zăpadă bătătorită (atelier de schi alpin);

– iniţiere în schiul pe zăpadă naturală (curs de schi offpiste);

– iniţiere în schiul de tură (curs de schi de tură);

Ce sunt cursurile de schi

curs schi. BucegiCursurile organizate de noi se desfăşoară pe durata a cinci zile (miercuri dimineaţă – duminică după amiaza), pe parcursul căruia participanți se iniţiază sau își perfecționează practica şi teoria deplasării pe schiuri.

Cazarea se face întotdeauna la o cabană montană, care asigură un minim de confort pentru cursanţi, în condiţii hivernale.

Fiind cinci zile consecutive, există suficient de mult timp la dispoziţia cursanţilor pentru învăţarea şi repetarea exerciţiilor noi precum şi pentru sedimentarea informaţiilor.

Cursurile cuprind două tipuri de aplicaţii:

- practice, minim 8 ore zilnic;

- teoretice, minim 4 ore zilnic;

Deoarece în cadrul unui stagiu se învață doar alfabetul muntelui, după participarea la unul din cursurile noastre, există posibilitatea ca cei interesaţi să-şi pună în practică cele învăţate, în cadrul unor ture pe munte în Carpați, Tatra Înaltă sau Alpi.

Ce este un atelier

curs schi. BucegiAtelierele organizate de noi sunt module de curs mai scurte, special gândite pentru a aborda mai concentrat, anumite subiecte concrete din tematica vastă a muntelui.

De regulă, ele se desfăşoară doar pe durata unui weekend (sâmbătă dimineaţa – duminică).

În acest moment, din marea familie a schiului discutăm detaliat următoarele subiecte:

- zăpada şi avalanşele;

- schiul alpin;

ÎNSCRIEREA

La aceste ateliere şi cursuri se poate înscrie și participa orice pasionat al muntelui, indiferent de localitatea unde se află, experiență, echipament și coechipier.

Deși toate cursurile sunt în limba română, de-a lungul anilor au fost situaţii în care partea teoretică a fost dublată în limba engleză.

În cadrul cursurilor şi atelierelor organizate de noi, în afară de instruirea efectivă se asigură gratuit:

- echipament individual de avalanşă;

- suport de curs (aprox. 100-150 de pagini de text, fotografii si diagrame sugestive).

curs schi. BucegiPentru a participa la una din activităţile noastre, sunt necesari următorii paşi:

1. lecturarea Regulamentului de participare la stagii;

2. completarea formularului de inscriere;

3. achitarea unui avans din costul stagiului sau al atelierului într-un cont bancar

4. Completarea “Declaraţie de participare şi asumare a răspunderii” (se face în prima zi a stagiului)

De îndată ce formularul d-voastra de înscriere ajunge la noi, vă vom contacta pe email sau la telefon, pentru a stabili detaliile.

Dacă nu v-am contactat în următoarele trei zile, din momentul completării formularului, este posibil ca acesta să nu fi ajuns la noi. În aceste condiţii, vă rugăm să ne contactaţi d-voastră pe email sau telefonic.

Vă rugăm să NU FACEŢI NICI O PLATĂ, înainte de a intra în legătură cu noi, pe email sau telefonic.