Mai 2017. Inițiere pe stâncă

Cursul se adresează persoanelor care doresc să facă primii paşi pe verticalele de stâncă, în siguranță, indiferent dacă s-au mai căţărat în săli de sport sau nu s-au mai căţărat deloc.

Căţărarea este o activitate care atrage azi tot mai multe persoane dornice de mişcare, mai ales datorită uşurinţei practicării ei în săli de sport şi pe pereţi artificiali. Dar nimic nu se compară cu căţărarea pe stâncă, într-un mediu natural.

Catarare. MacinLocaţia: munţii Măcin, granit

Când: 24 – 28 mai 2017 (miercuri dimineaţa – duminică după amiaza).

Întâlnirea va fi miercuri dimineaţa, detaliile întâlnirii fiind stabilite cu grupul final (ora și locația).

Ce se învaţă:

- tehnica de urcare pe stâncă (cățărarea liberă) şi de coborâre pe coardă (rapelul);

- regruparea şi asigurarea partenerului cu coarda;

- căderea în coardă;

- introducere în căţărarea artificială

- introducere în căţărarea cu protecţii mobile;

Vezi detaliat programa de curs

Mai multe despre cursurile de căţărare

Cost: 750lei/persoană

Include:

- echipament individual de căţărare (cască, ham, carabiniere, dispozitiv rapel, bucle diferite – în cazul celor care nu-l au în dotare);

- echipamentul colectiv de căţărare (corzi, protecţii mobile, scăriţe etc.);

 Nu include:

- cazarea la cort/masa/transportul

Înscrierea:

Se face prin îndeplinirea următoarelor etape:

- completarea formularului online de înscriere (nu mai este valabil în cazul celor care au participat la cursurile noastre în ultimele 6 luni);

- achitarea unui avans de 250lei, prin virament bancar;

Înainte de înscrierea la acest curs, vă rugăm să citiţi și Regulamentul de desfăşurare;

Pentru alte informaţii, vă rugăm să ne contactaţi direct.

Ulterior cursului, pentru a-şi îmbunătăţi şi perfecţiona tehnica, persoanele interesate pot participa la turele de cățărare în țară și pe plan internațional.