Iulie. Piatra Craiului. Carpatism

Duminică 12 iulie organizăm o tură de carpatism în Piatra Craiului.

Brâul de Mijloc – partea sudică – este un obiectiv frumos și mai puțin parcurs, prin comparație cu fratele său nordic.

Cu plecare din Poiana Închisă, brâul se întinde de-a lungul abruptului vestic al Pietrei Craiului până în poteca turistică ”Deubel” / ”La lanțuri”, de unde se continuă apoi partea nordică a brâului, până în Padina lui Călineț /Scara de Fier.

Cei și mai hotărâți pot continua traseul pe Brâul Ciorânga (marcat turistic acum) apoi pe ramura de jos a acestuia, care se termină în Padina Popii, după ce trece pe la fosta scară de lemn, acum tot de fier.

Tura se adresează doar persoanelor care au cunoștințe minime de cățărare pe stâncă (cel puțin un curs de inițiere) și care au o condiție fizică decentă, fiind capabile să parcurgă într-un ritm bun +1.000m diferență de nivel și +10km orizontal.

Când: duminică, 12 iulie

Întâlnirea va fi în Zărnești, zona Plaiul Foii

Grup: maxim 4 persoane

La această tură sunt acceptate doar persoane care au participat deja la alte ture alături de noi

Echipament

Fiind o tură clasică de carpatism, echipamentul necesar este minim.

Lista completă va fi furnizată participanților, echipamentul lipsă putând fi închiriat.

Persoanele interesate să participe la această tură, sunt rugate să ne contacteze direct pentru toate detaliile.