Ian. 2018 – Curs inițiere schi de tură

Schiul de tură este cea mai convenabilă formă de deplasare pe muntele acoperit cu zăpadă având un raport foarte bun între efortul depus și viteza de deplasare.

Munții Carpați se pretează excelent pentru schiul de tură, având un sezon de iarnă de aproape 6 luni (dec – mai), cu mult mai lung decât schiul alpin, pe pârtiile amenajate.

Cursul de inițiere în schiul de tură se adresează celor care au experiență generală de munte, știu să schieze bine pe pârtie (virajele se iau cu schiurile paralele pe pârtii roșii) și doresc să învețe să meargă cu schiurile pe munte.

Ulterior cursului, pentru a-şi îmbunătăţi şi perfecţiona tehnica de schi, persoanele interesate pot participa la turele și expedițiile de schi și alpinism pe care le organizăm în ţară şi pe plan internaţional.

Vezi poze din ultimele noastre ture internaționale pe schiuri:

- schi de tură Oetztal (Austria)

- traversarea masivului Stubai (Austria);

- traversarea Cercului Polar (Laponia, Suedia);

- ascensiunea vf. Grossvenediger (Austria);

- ascensiunea vf. Grossglockner (Austria);

schi de tură în Chamonix (Franța);

schi. Austria. Stubai

LOCAȚIA CURSULUI

În funcție de zăpadă, cursul se va desfășura în zona înaltă a munţii din jurul Brașovului adică: Bucegi, Piatra Mare, Baiului, Neamțului. Locația exactă va depinde foarte mult de condițiile meteo și de cantitatea de zăpadă existentă la momentul respectiv, așa că o vom stabili la finalul lunii decembrie 2017.

Indiferent de locație, cazarea va fi la pensiune sau la cabană în camere de 2-4 persoane, cu cabină de duș.

În 2017 cursul a avut baza la Predeal (Bucegi/Piatra Mare). În 2016 s-a desfășurat la cabana Padina (Bucegi) în timp ce în 2015 cursul a avut loc la cabana Miorița (Bucegi)

CÂND VA AVEA LOC

24-28 ianuarie 2018 (miercuri dimineaţa – duminică după amiaza).

Întâlnirea va fi miercuri dimineaţa.

CE SE ÎNVAȚĂ ÎN CADRUL CURSULUI

Cursul este complex, abordându-se probleme care țin atât de schiul propriu-zis, cât și activitățile colaterale ce țin de riscuri și siguranță.

Vezi detaliat programa de curs. Printre altele, se va învăța:

- principalele tehnici ale schiului în zăpadă naturală (offpiste);

- deplasarea pe orizontală și în pantă cu schiuri;

- pregătirea turei pe schiuri;

- zăpada și avalanșele;

- bivuacul în zăpadă;

Află mai multe despre cursurile de schi pe care le organizăm.

COSTUL CURSULUI

Acest curs costă 750lei/persoană.

Include:

- instruirea în cadrul cursului și suport informațional ulterior finalizării cursului;

- echipamentul individual de avalanșă (obligatoriu!), în cazul celor care nu-l au în dotare;

Nu include:

- cazarea la cabană/masa/transport;

- echipamentul de schi (schiuri, clăpari, piei de focă, bețe, cască).

Echipamentul pentru schiul de tură se poate închiria din zona Brașov și există reduceri pentru persoanele înscrise la cursul nostru.

ÎNSCRIEREA LA CURS

Numărul locurilor disponibile la acest curs este limitat la maxim 8 persoane.

Înscrierea se face prin îndeplinirea următorilor pași:

- completarea formularului online de înscriere;

- achitarea unui avans de 200lei, prin virament bancar;

- trimiterea unei copii scanate după CI;

Înainte de înscrierea la acest curs, vă rugăm să citiţi Regulamentul de desfăşurare.

Pentru alte informaţii, vă rugăm să ne contactaţi direct.