Activități în natură pentru familii cu copii

Rucksack Junior. Crai

În perioada 5-8 iulie a.c. sub egida Rucksack Junior am organizat o serie de activități în natură pentru familii cu copii de 6-9 și 9-12 ani la care, ca de obicei la turele noastre, au participat un număr limitat de familii din București, Cluj Napoca, Bistrița și Brașov.

Vezi mai multe poze.

Activitățile au avut loc în munții din zona Brașovului – Zărnești despre care noi am scris o frumoasă carte – ghid de drumeție, munți ușor accesibili indiferent de condițiile meteo. Bineînțeles, am evitat obiectivele clasice, populare și aglomerate precum cetatea Râșnov, castelul Bran sau rezervația de urși de la Zărnești, încercând să descoperim împreună cu ”musafirii noștri” locuri inedite și departe de aglomerația turistică.

Drumeție pe poteci ”ascunse”, cățărarea pe stâncă copii alături de părinți sau chiar singuri (cei curajoși!), ciclism pe trasee fără trafic auto, explorări în întunericul subteran și o mulțime de multe alte activități colaterale, care au făcut deliciul celor mari și mici.

Unul din părinții participanți la activitățile noastre a concluzionat foarte simplu:

”De mic copil am tot așteptat tabăra perfectă, în care să nu fim urechiați de îndrumători, în care să nu mergem în rând ținându-ne de mână doi câte doi și să ne tot minunăm de locuri sau obiecte la care nu avem acces.

La 40 de ani s-a terminat cu așteptarea, am fost în tabăra mult visată. Iar bucuria copiilor care ne-au însoțit a lăsat un sentiment care nu poate fi descris nici în cuvinte și nici în poze” (Dan Ionescu, Brașov)

Cu o vechime destul de consistentă în organizarea de activități outdoor pentru copii precum și specializări internaționale, în fiecare an încercăm să organizăm lucruri interesante, în România și în afara țării, care să fie utile și atractive în egală măsură părinților și copiilor.

Persoanele interesate să afle mai multe despre activitățile noastre, sunt rugate să ne contacteze direct.

Caucaz 2018

Caucazul sudic – Georgia, este o zonă familiară, în care noi mergem de peste 10 ani, aproape an de an, în diferite regiuni și cu diferite scopuri.

Dacă uneori ne-am propus să urcăm la peste 5.000m de metri altitudine (Kazbek) pe rute tehnice sau clasic, alteori am mers pregătiți să abordăm vârfuri mai joase dar dificile (Ushba).

Nici partea mai ”soft” nu am lăsat-o deoparte, făcând ture de trekking pe jos sau călare în unele din cele mai izolate și inaccesibile zone din Caucaz precum Tusheti sau acum turistica zonă Svaneti.

Munţii Caucaz sunt aflaţi relativ aproape de România, motiv pentru care-i face uşor accesibili alpiniştilor care au planuri serioase la altitudine.

Datorită faptului că depăşesc 5.000m altitudine, munții Caucaz au un mare avantaj faţă de Alpi: sunt foarte buni de verificare personală pentru anduranţa, problemele şi aclimatizarea specifică munţilor mari din Himalaya, Pamir, Tian Shan sau Cordillera

În afară de accesibilitatea munților, însăși Georgia este o țară deosebită, cu o istorie și cultură cu totul atipice la nivel european.

Din aceste motive și nu numai, organizăm de ani de zile cu succes, ture de alpinism și trekking în această țară. Pentru că ne place foarte mult!

Așa că în vara aceasta revenim în Georgia, din nou în Caucaz!

Obiectivul propus este ascensiunea clasică a vârfului Kazbek (5.033m alt), cu plecare din tabăra de bază (3.650m alt) direct pe vârf, exact ceea ce am realizat cu succes și cu un an în urmă (2017) și nu numai.

Vezi activitățile noastre internaționale din ultimii ani.

Cățărare în Coștila

cățărare. Coștila. Bucegi

Multe din turele noastre le organizăm în cursul săptămânii, atunci când munții sunt liberi și liniștiți, departe de aglomerația și vacarmul de weekend.

Iar acest lucru este valabil mai ales pentru munții Bucegi, respectiv valea Prahovei.

Zilele trecute am urcat la refugiul Coștila unde am făcut o rută clasică de cățărare din masiv: Furcile lui Baticu.

Vezi mai multe poze.

Traseul Furcilor (5+, A0, 5 lungimi) este primul traseu de cățărare pe stâncă din România, deschis în toamna lui 1935 de o echipă de trei tineri cățărători conduși de Niculae Baticu. Parcurgerea în premieră a acestui traseu este considerat momentul nașterii cățărării în țara noastră.

După mai bine de 80 de ani, traseul rămâne unul extrem de frumos și de referință pentru România, putând fi parcurs în întregime la liber, cu pasaje susținute și continue pe o rocă în general bună (conglomerat de Bucegi).

Protecțiile fixe sunt de o slabă calitate, cele mobile fiind absolut necesare pentru parcurgerea confortabilă a acestui traseu clasic.

Pentru mai multe detalii și informații privind turele noastre, vă rugăm să ne contactați.