Cursuri de căţărare în România

Căţărare pe stâncă

Iniţiere în căţărare pe stâncă

Perfecţionare în căţărare pe stâncă

În cadrul Rucksack organizăm anual mai multe cursuri şi stagii de învăţare a diferitelor tehnici de căţărare pe stâncă.

STAGIILE

Stagiile organizate de noi sunt cursuri care se desfăşoară pe durata a cinci zile (miercuri dimineaţă – duminică după amiaza), în care participanți se iniţiază sau își perfecționează practica şi teoria căţărării pe stâncă.

Cazarea se face la corturi, de regulă, pentru a fi cât mai aproape de baza pereţilor de stâncă.

Fiind cinci zile consecutive, există suficient de mult timp la dispoziţia cursanţilor pentru învăţarea şi repetarea exerciţiilor noi precum şi pentru sedimentarea informaţiilor.

Stagiile cuprind două tipuri de aplicaţii:

Căţărare pe stâncă

– practice, minim 8 ore zilnic;

– teoretice, minim 4 ore zilnic;

Deoarece în cadrul unui stagiu se învață doar alfabetul căţărării pe stâncă, după participarea la unul din cursurile noastre, există posibilitatea ca cei interesaţi să-şi pună în practică cele învăţate, în cadrul unor ture de căţărare în Carpați sau în alte zone faimoase precum Meteora, Wilder Kaiser sau Tatra Înaltă.

ÎNSCRIEREA

La aceste cursuri se poate înscrie și participa orice pasionat al muntelui, indiferent de localitatea unde se află, experiență, echipament și coechipier.

Deși toate cursurile sunt în limba română, de-a lungul anilor au fost situaţii în care partea teoretică a fost dublată în limba engleză.

În cadrul cursurilor organizate de noi, în afară de instruirea efectivă se asigură gratuit:

Căţărare pe stâncă- echipament tehnic individual și colectiv, necesar exerciţiilor practice: casca, ham, colțari, piolet, carabiniere, corzi, dispozitiv de rapel, kit-ul de avalanşă;
– suport de curs (aprox. 100-150 de pagini de text, fotografii si diagrame sugestive).

Pentru a participa la una din activităţile noastre, sunt necesari următorii paşi:

1. lecturarea Regulamentului de participare la stagii;
2. completarea formularului de inscriere;
3. achitarea avansului din costul stagiului sau al atelierului într-un cont bancar
4. Completarea “Declaraţie de participare şi asumare a răspunderii” (se face în prima zi a stagiului)

De îndată ce formularul d-voastra de înscriere ajunge la noi, vă vom contacta pe email sau la telefon, pentru a stabili detaliile.

Dacă nu v-am contactat în următoarele trei zile, din momentul completării formularului, este posibil ca acesta să nu fi ajuns la noi. În aceste condiţii, vă rugăm să ne contactaţi d-voastră pe email sau telefonic.

Vă rugăm să NU FACEŢI NICI O PLATĂ, înainte de a intra în legătură cu noi, pe email sau telefonic.