Cartea ”Jnepenișul”. Tragedie alpină în Bucegi

coperta. carte. Jnepenisul

”Jnepenișul” este un roman-reportaj ce pune în prim plan un eveniment tragic real petrecut în Carpații românești, mai precis în munții Bucegi – Coștila, în urmă cu peste 30 de ani, în timpul unei alpiniade ce avea loc la Bușteni.

La începutul lui octombrie 1983 un club din București organizează un concurs de alpinism în Bucegi – așa numitele ”alpiniade” în epocă, sub egida Federației Române de Turism Alpinism (FRTA).

În timpul desfășurării alpiniadei, un front de vreme rece, ploaie, lapoviță și ninsoare lovește din plin concurenții aflați în diferiți pereți din Coștila. Trei echipe de cățărători se așteaptă una pe cealaltă în creasta văii Albe, după urcarea traseelor faimoase din perete și se rătăcesc prin beznă și viscol, pe poteca de retragere spre refugiul Coștila.

Datorită condițiilor meteo dificile, necunoașterii terenului și a epuizării fizice, grupul se rupe în două și în cele din urmă fiecare grup este nevoit să-și improvizeze câte un bivuac în jnepeniș, pentru a supraviețui unei lungi nopți albe. Doar patru din cei șase alpiniști reușesc.

Câteva săptămâni mai târziu, autorul pornește o cercetare a circumstanțelor în care a avut loc accidentul și nimește într-un ”jnepeniș” de interese obscure și pasare a responsabilității între alpiniști, amestecate cu realitatea politică a momentului, în care nimeni nu își asumă nimic.

Pentru cititorul român, pe lângă partea de munte, ”Jnepenișul” aduce și o mică lumină asupra comunității maghiare din Secuime și a legăturilor strânse existente între indivizi, fiecare cu povestea lui.

Cartea scrisă de Cseke Gabor, jurnalist de profesie, a apărut în limba maghiară în două ediții (1989, 2006) și la începutul anilor ’90 a avut o tentativă de traducere a acesteia în lb. română, de către soții Coliban. Dar proiectul s-a oprit în 1992, o dată cu dispariția Tainei Coliban în Himalaya.

“Jnepenișul” este a treia carte publicată de AECO în cadrul proiectului “Read & Walk” coordonat de Marian Anghel.

Cartea poate fi achiziționată de la Rucksack Shop începând cu 1 noiembrie a.c.