Alpinism

Alpinism. FagarasOferta noastră de alpinism în Carpați cuprinde:

- ture de o singură zi;

- ture de două sau mai multe zile;

- cursuri de alpinism;

În afara României organizăm ture de alpinism în:

- Cordillera Blanca (Peru);

- Caucazul Central (Georgia);

- Alpii Estici (Austria, Bavaria);

- Tatra Înaltă (Slovacia);

CE ESTE ALPINISMUL

Cordillera Blanca

Alpinismului este o activitate umană care a apărut în Alpii francezi, la finalul secolului XVIII. În următoarea sută de ani s-a răspândit în toate ţările din jurul Alpilor şi nu numai, pentru ca la începutul secolului XX să devină o activitate extinsă la nivel global, în toate lanţuri montane din lume: Alpi, Caucaz, Pamir, Tian Shan, Karakorum, Himalaya, Munţii Stâncoşi, Anzii Cordilieri…

Termenul „alpi-nism” se trage, în mod evident, de la munţii Alpi, definind ascensiunile în Alpi, munţi cu zăpadă permanentă, gheaţă şi gheţari (la peste 3.000m altitudine).

Deşi acest termen este cunoscut în toată lumea de azi, el este folosit în mod curent doar de francezi (cei care au popularizat termenul) şi de ţările latine din Europa, printre care şi România.

Interesant este faptul că ţările latine din afara Europei, aşa cum sunt cele din America de Sud, folosesc pentru definirea ascensiunilor pe munte (Anzii, de data aceasta) termenul similar „andinism” şi nu „alpinism”, respectiv „club andin” şi nu „alpin”.

Cordillera Blanca

Iar anglo-saxonii (vorbitorii de engleză şi germană) folosesc termenii „mountain-eering” respectiv „berg-steigen”, amândouă cuvintele având ca rădăcină comună cuvântul „munte” şi nu Alpi (precum francezii) şi care, în traducere românească ar suna mai corect „montan-ism” şi nu „alpi-nism”.

Deci „alpinism” = „montanism”.

Se poate face alpinism în săli de sport? Doar dacă în sălile de sport există vreun munte (nu este cazul)… Se poate face alpinism pe malul oceanului? Doar dacă există un munte pe coastă…

Cu alte cuvinte, în lipsa muntelui nu se poate practica alpinismului, ci eventual anumite subramuri mai îndepărtate.

Dacă alpinismul se practică doar pe munte, atunci se poate practica pe orice fel de munte, indiferent de înălţimea şi configuraţia lui? Răspunsul este nu!

Alpinismul se poate practica doar în zonele montane unde există trei elemente esenţiale:
– zăpadă,
– gheaţă/gheţar,
– stâncă.

Alpii francezi

Acestea există pe orice munte care are gheţari şi zăpadă permanentă, mai sus de 3.000m altitudine (în Europa) şi 5.000-5.500m altitudine (în zonele mai calde).

În munţii cu altitudine mai mică (Carpaţii româneşti) sau în munţii ceva mai înalţi dar situaţi în zona sub tropicală sau ecuatorială (unde s-au topit gheţarii), aceste condiţii nu sunt îndeplinite deloc sau doar sezonier.

Lipsa zăpezii (în ciuda altitudinii!) este unul din motivele pentru care ruta clasică spre vârful Aconcagua (6.962m) din Anzi sau spre vârful Uhuru (5.895m) din Kilimanjaro (ca să dau două exemple mai cunoscute), este considerată doar un „high trek” (rută de drumeţie la altitudine) şi nu „mountaineering”.

În Carpaţi se poate face alpinism? Dacă această întrebare ar fi pusă public, probabil cea mai mare parte din răspunsuri ar fi „da”!

„În România nu se poate vorbi de alpinism, sub nici o formă, eventual iarna, dar şi asta rămâne discutabil” (Leslie Fucsko, ex-preşedinte GHM, Franţa).

Când un om de calibru internaţional face o astfel de afirmaţie, în mod cert nu bate câmpii şi ar trebui să ridice semne de întrebare celor care susţin contrariul.

Greşeala apare din confuzia dintre termeni, mai exact din preluarea şi folosirea eronată în România, a termenului „alpinism”.

Această folosire eronată a apărut şi s-a generalizat din mai multe motive, din care amintesc câteva:

– deconectarea mişcării alpine româneşti de comunitatea internaţională, pentru aproape jumătate de secol – în perioada comunistă, de după al doilea război mondial – exact anii când s-au produs numeroase schimbări pe plan internaţional (occidental) terminologice, de stil şi tehnică.

Coltul Galbenele

– lipsa de preocupare serioasă în domeniul educaţiei montane, a alpiniştilor români, ca urmare a accenturării exclusive pe partea sportivă – competiţională (faimoasele alpiniade) în detrimentul educaţiei şi a aspectelor teoretice (terminologice);

– nu în ultimul rând, termenul „alpinism” s-a folosit eronat în mod intenţionat, pentru a arăta că românii nu sunt mai prejos faţă de alpiniştii străini, că şi noi facem „alpinismul nostru” şi avem „maeştrii sportivi”, această tendinţă înscriindu-se de altfel, în politica generală a RPR-RSR din anii 50-80.

Folosirea greşită a termenului „alpinism” în România, constă în faptul că el se foloseşte mai ales la căţărarea pe stâncă pe mai multe lungimi de coardă (eronat numite la noi „trasee de alpinism”).

Dar, aşa cum am spus deja mai sus, urcarea pe verticalele de stâncă sub limita zăpezii permanente şi fără existenţa gheţii sau a terenului mixt, nu este alpinism (mountaineering) ci… căţărare (rock climbing).

În concluzie, din punctul nostru de vedere, în România putem vorbi de alpinism doar iarna, fiind o activitate sezonieră ca şi schiul, altă activitate montană legată de prezenţa zăpezii.