Aug. 2017 – Expediție în Caucaz

Munţii Caucaz sunt aflaţi relativ aproape de România, motiv pentru care-i face uşor accesibili alpiniştilor care au planuri serioase la altitudine.

Datorită faptului că depăşesc 5.000m altitudine, munții Caucaz au un mare avantaj faţă de Alpi: sunt foarte buni de verificare personală pentru anduranţa, problemele şi aclimatizarea specifică munţilor mari din Himalaya, Pamir, Tian Shan sau Cordillera

În afară de accesibilitatea munților, însăși Georgia este o țară deosebită, cu o istorie și cultură cu totul atipice la nivel european.

Din aceste motive și nu numai, organizăm de ani de zile cu succes, ture de alpinism și trekking în această țară. Pentru că ne place foarte mult!

În vara lui 2017 revenim în Caucazul georgian pentru a urca un vârf plin de simbolistică atât la nivel național, cât și internațional: Kazbek (5.033m alt.).

De-a lungul anilor noi am urcat vârful cu diferite grupuri de alpiniști români pe mai multe rute, atât clasice cât și tehnice, în funcție de nivelul de pregătire al participanților.Alpinism, Caucaz

Când are loc expediția?

20 – 26 august 2017

Vom pleca în Caucaz în a doua jumătate a lunii august din mai multe motive:

- ghețarii sunt uscați, lipsiți de zăpadă proaspătă, ceea ce reduce mult riscul de cădere în crevase;

- afluxul de turiști și aglomerația spre vârf scade simțitor, fiind spre finalul sezonului turistic;

- vom avea la dispoziție mai multe luni de pregătire și antrenament pentru o tură frumoasă și reușită la altitudine;

Cine poate participa?

Această tură în Caucaz se adresează oricărui alpinist care îndeplinește câteva condiții simple dar necesare:

- a mai participat la ture sau alte activități împreună cu noi în România;

- are experiență minim necesară în alpinism (au urmat cel puțin un curs de inițiere în alpinism);

- are o condiție fizică bună sau foarte bună;

- are în dotare echipamentul tehnic individual necesar: ham, cască, colțari, piolet;

- are în dotare echipamentul necesar pentru bivuac la peste 3.000m altitudine;

Se va merge în grup restrâns, fiind un număr limitat de locuri disponibile în cadrul expediției.

De asemenea, pe parcursul iernii 2016/2017 și în primăvara 2017 vom organiza cel puțin o tură de alpinism special pentru grupul persoanelor care doresc să participe la expediția din Caucaz, de verificare și ajustare a lipsurilor.

Pentru programul detaliat al expediție (echipament, cost etc.) și alte informații, vă rugăm să ne contactați direct.

Între timp, se pot citi mai multe despre expedițiile noastre din Caucaz, în ultimii 10 ani:

- La curtea reginei Svan;

- Gaumarjos;

- A vorbi despre Caucaz;

Pentru persoanele interesate să descopere mai multe lucruri despre cultura și civilizația georgiană, organizăm special o tură de eco-turism pe la poalele Caucazului. Oameni, floră, arhitectură și civilizație antică și nu în ultimul rând. un meniu bogat și divers!

La tura de trekking se poate participa separat sau combinat cu ascensiunea vârfului Kazbek.