Rucksack.ro
  • Romana
  • English



"You can not build a reputation only with what are you thinking to do"
(Henry Ford)

Researchers of the novel grounds.jpg
28.08.2010 - Gamarjoba!

Fata sudica”Ăștia-s oamenii vântului” îl aud pe Radu că-mi spune. Cu o mână se ține de scaunul din față, iar cu cealaltă ține o sticlă de ”Natakhtari”. Din când în când mai trage câte un gât de bere. Lângă el, la geam, stă Andreea, pe jumătate adormită și cu niște căști în urechi.

[...]Istoria alpinismului în Caucaz este foarte interesantă și din păcate, destul de puțin cunoscută în România. Ca și în Alpi, tot britanicii au fost cei care deschis ușile pe aici, urcând primele vârfuri: Elbrus Est și Kazbek (1868), Tetnuldi (1887), Dych Tau, Shkhara și Ushba nord (1888)…

 

[...]Ies în șa, la 4.950m altitudine, dar nu mai recunosc nimic. Totul este alb și nici măcar vârful nu știi în ce direcție se află, dacă nu ai mai fost pe acolo.

[...]Ora 13.00. Ultimii membri ai ”expediției” românești au atins vârful. Pentru mine era a doua oară în 24 de ore...

Marian Anghel, ghid coordonator în cadrul Rucksack, tocmai a publicat pe blogul personal un material despre expediția în Caucazul georgian, organizată în perioada 08-15 august 2010.

Reamintim că în cadrul acestei ascensiuni internaționale, 8 alpiniști au atins vârful Kazbek, în două zile consecutive, pe două rute diferite.

 
25.08.2010 - Initiere in catarare

În perioada 29 septembrie - 3 octombrie, pe granitul din munții Măcin se va desfășura ultimul stagiu de inițiere în cățărare organizat de escalada_06.JPGRucksack.

Organizat anual începând cu septembrie/octombrie 1998, acest tip de stagiu în cățărare se adresează persoanelor care au cunoștințe puține sau zero în domeniul urcării pe stâncă.

Cu o tradiție de 12 ani, stagiul și-a demonstrat valoarea de-a lungul anilor, zeci și chiar sute de persoane formându-și sau consolidându-și cunoștințele de bază în cadrul acestuia.

Pe parcursul lui, se asigură tot echipamentul tehnic necesar, participanţii având nevoie de echipamentul pentru munte obişnuit (rucsac, sac de dormit, cort, primus...).

Participarea la un stagiu organizat de Rucksack, este una din condiţiile necesare pentru orice doreşte să participe ulterior, la expediţiile internaţionale organizate de noi precum cele din Tatra Înaltă sau Caucazul Central

 

Citeste mai departe...
 
17.08.2010 - Succese in Caucaz

Pe vf. Kazbek Joi 11 respectiv vineri, 12 august 2010, in doua zile consecutive, toti participantii la expeditia organizata de Rucksack in Caucazul georgian, au reusit ascensiunea varfului Kazbek (5.034m).

Dupa trei zile de aclimatizare, atingerea varfului s-a facut pe doua rute diferite, astfel:

Ziua 1: Kazbek - fata sudica (1.000m, gheata, 6 alpinisti): Marian Anghel,  Dan Deleanu, Gigi Cosa, Mircea Kleps, Marius Drobczyk, Radu Hera;

Ziua 2: Kazbek - ruta clasica (3 alpinisti): Marian Anghel, Andreea Ionescu, Andrei Tica;

Toti alpinistii au urcat pe varf, iar ghidul Marian Anghel a urcat de doua ori pe varf, la peste 5.000m alt. in doua zile consecutive.

Felicitari tuturor pentru reusita!

 
08.08.2010 - Ce este nou la Wild Country

Cunoscuta firmă britanică Wild Country , şi-a prezentat la târgul de echipament outdoor ce a avut loc în Germania recent, ultimele sale inovaţii helium_friend_2.jpgîn domeniul echipamentului pentru alpinism şi căţărare.

Pentru că Wild Country este prezentă pe piaţa din România de doi ani deja (!), ne-am gândit că va fi util şi pentru pasionaţii din România să afle ce este nou în domeniu...

Citiţi un articol semnat de Marian Anghel - ghid montan în cadrul echipei Rucksack.

 
02.08.2010 - Au inceput inscrierile la stagiul de initiere

av (18).jpg În luna septembrie, se va organiza ultimul stagiu de iniţiere în alpinism, din acest an. Ca de obicei, acesta va avea loc în munţii Piatra Craiului şi se adresează persoanelor care doresc să facă primii paşi în domeniul alpinismului.

Pentru a participa la acest stagiu, nu este nevoie de experienţă sau cunoştinţe în alpinism - acestea se vor învăţa de la zero, în cadrul stagiului.

În cadrul stagiului de iniţiere, se asigură tot echipamentul tehnic necesar, participanţii având nevoie de echipamentul pentru munte obişnuit (rucsac, sac de dormit, cort, primus...).

Participarea la un stagiu organizat de Rucksack, este una din condiţiile necesare pentru orice doreşte să participe ulterior, la expediţiile internaţionale organizate de noi precum cele din Tatra Înaltă sau Caucazul Central

 

Citeste mai departe...
 
01.08.2010 - Se pleaca in Caucaz

Peste câteva zile, se va pleca în tura internaţională de alpinism organizată de Rucksack în Caucazul Central - versantul georgian.

Organizată pe durata unei singure săptămâni, această "expediţie" are ca obiectiv principal, depăşirea limitei de 5.000m de către toţi participanţii şi mai concret: caucaz_kazbek_02.jpg

1. ascensiunea pe vf. Ortsveri (4.765m);

2. căţărare pe gheaţă, la aproximativ 4.000m altitudine;

3. ascensiunea pe vf. Kazbek (5.033m).

Grupul format din 9 alpinişti români va pleca din România pe 8 august, urmând ca întoarcere să se facă pe 15 august.

Vezi expediţiile şi taberele organizate de Rucksack în ultimii ani:

- Caucaz (2009) ;

- Tatra vara şi iarna (2008/2009) ;

- Cordillera Blanca (2008) ;

Citeste mai departe...
 
31.07.2010 - In Alpi

jubilaumgrat.jpg În a doua jumătate a lunii iulie, am fost plecați prin Alpii Calcaroşi unde, printre altele, am făcut şi mai multe ascensiuni în zona Zugspitze (2.963m).

Unul din traseele parcurse este "Jubilaumgrat", o lungă şi frumoasă creastă alpină, ce se desfăşoară la aproape 3.000m altitudine, între vârfurile Zugspitze (2.963m) şi Alpspitze (2.628m). Ca să aveţi o imagine cât  mai clară a ceea ce înseamnă această creastă, imaginaţi-vă anduranţa crestei Pietrei Craiului, la care se adaugă tehnicitatea "Urechilor de Iepure" din creasta Arpăşelului x 10 ori.

Fără a fi un traseu tehnic vara - o mare parte din pasaje (nu toate!) sunt protejate cu cabluri metalice + trepte, Jubilaumgrat necesită o bună condiţie fizică, o bună tehnică de căţărare şi descăţărare şi mai ales, experienţa deplasării pe pasaje expuse şi aeriene.

Din zona principală a crestei se poate "evada" în caz de nevoie doar într-un singur loc - spre Austria! Undeva aproximativ la mijloc există şi un refugiu pentru 8-10 persoane, bine dotat (Grathuterl), care poate oferi adăpost alpiniştilor prinşi de vremea rea pe această creastă faimoasă.

 
30.06.2010 - La capatul lumii

Stefan Glowacz nu este un necunoscut... ba mai mult decât atât, el face parte din elita alpinismului mondial, cu premiere şi ascensiuni Glowaczdeosebite în locuri extrem de dificile precum Groenlanda, Patagonia, Baffin... 

În 2008 Stefan Glowacz ajunge pentru a doua oară în Baffin unde realizează un lucru de excepţie: parcurge 350km pe gheaţă, până la baza peretelui… urcă în premieră un traseu de gradul 10 (!) în frigul polar… şi apoi revine pe schiuri înapoi în civilizaţie, încă 350km…

Dacă vreţi să vedeţi ce înseamnă o expediţie în secolul XXI, citiţi un articol impresionant despre ambiţie, echipă, auto-control, etică şi stil, în traducerea lui Marian Anghel, fost redactor şef al revistei ALPIN info şi ghid montan Rucksack.

 
10.06.2010 - Grupul de Istorie Alpina (GIA)

gia.jpgGrupul de Istorie Alpină (GIA) din România, este un grup informal înfiinţat în acest an (2010), format din pasionaţi ai muntelui (drumeţie, schi, alpinism, căţărare), interesaţi de culegerea şi adunarea informaţiilor cu valoare istorică.

GIA îşi propune:

1. să devină în timp, o bază de date valoroasă şi o sursă credibilă şi capabilă să ofere informaţii istorice cu caracter alpin.

2. să cerceteze şi să scoată la lumină oamenii şi activităţile lor, din trecutul alpinismului românesc;

3. să contribuie la îmbunătăţirea prezentului şi viitorului alpinismului românesc, prin punerea în valoare a trecutului;

Orice persoană poate deveni membru în cadrul acestui grup, indiferent de pregătirea profesională. Bineînţeles, sunt cu atât mai mult bineveniţi istoricii, sociologii şi alte categorii profesionale tangenţiale cu activitatea de cercetare istorică, dacă au şi pasiunea muntelui!

GIA poate fi contactat pe blogul:

http://giaro.wordpress.com/

De asemenea, s-a format şi un grup special de dezbatere pe internet:

http://groups.yahoo.com/group/istorie_alpina/

 
07.06.2010 - Despre meseria de ghid

Articol RLUn mic articol despre meseria de ghid (turistic şi montan) a apărut în aceste zile în cotidianul România Liberă, un ziar care, de-a lungul anilor, a găzduit mai multe articole despre munte şi alpinism. În acest material este citat şi Marian Anghel, ghidul coordonator al activităţilor organizate de noi.

Apărută în a doua jumătate a secolului XIX în România, meseria de ghid montan s-a practicat în majoritatea zonelor montane din ţară, cu precădere în Făgăraşi şi Bucegi. Ghizii montani au fost cei care, alături de ciobani şi vânătorii de capre, au botezat majoritatea vârfurilor şi văi lor montane precum "Hornul lui Gelepeanu" (Nicolae Gelepeanu - ghid montan) sau "Brâna lui Stănilă" (Ion Stănilă - ghid montan şi cabanier).

În perioada interbelică, meseria de ghid montan îşi pierde din importanţă în România, pentru a fi "redescoperită"în anii `60, o dată cu înfiinţarea BTT-ului (Biroul de Turism pentru Tineret). Din nefericire însă, ghizii montani BTT sunt formaţi doar pentru drumeţie montană (celelalte ramuri fiind considerate doar sport - schiul sau alpinismul) iar calitatea acestora este mult inferioară.

Meseria de ghid montan a renăscut a treia oară, abia după 1990, prin înfiinţarea Asociaţiei Ghizilor Montani din România (AGMR).

 
28.04.2010 - Catarare pentru toti

catarare_copii.jpg În zilele noastre, majoritatea surselor de finanţare sunt atrase de activităţile sportive competiţionale, mult mai vizibile în mass media dar şi elitiste, acestea adresându-se exclusiv sportivilor de performanţă sau celor care tind către aşa ceva. Acest lucru se face în defavoarea promovării mişcării sportive în sine în rândul populaţiei majoritare, non performante, a sportului de masă.

În plus, sălile şi terenurile de sport cu o minimă dotare, unde să fie permis accesul public, inclusiv persoanelor mai puţin favorizate financiar sunt foarte puţine sau lipsesc de-abinelea.

Citeste mai departe...
 
09.04.2010 - Caucazul la orizont...

În prima jumătate a lunii august 2010, vom organiza o nouă ieşire la altitudine, în munţii Caucaz. În acest an, avem următoarele obiective:

1. vf. Kazbek (5.033m), ruta Gergeti; Ortsveri

2. vf. Ortsveri (4.365m), ruta clasică;

Aflat la limita dintre Caucazul Central şi cel Estic, vf. Kazbek (Mkinvartsveri în georgiană) este unul din cele mai frecventate vârfuri din Caucaz (alături de Elbrus), fiind al şaselea ca altitudine, din întreg lanţul montan, după:

Elbrus (5.633m);

Dykh Tau (5.204m);

Koshan (5.151m);

 Shkhara (5.068m);

Djangi Tau (5.058m).

Citeste mai departe...
 
05.04.2010 - Nominalizari "Pioletul de Aur" 2010

La doi ani după ce acordarea trofeului "Pioletul de Aur" a fost oprită (2008), ca urmare a unor probleme etice ridicate de nume mari ale alpinismului mondial (printre care şi Leslie Fucsko, preşedintele GHM!), se pare că astăzi trofeul îşi recapătă prestigiul.  Cele cinci nominalizări din acest an, pentru realizările din cursul anului 2009 (!) reflectă noul spirit al trofeului.

În afară de cele cinci nominalizări, într-o ceremonie separată se mai acordă şi trofeul pentru întreaga carieră alpină (Lifetime Achievement Award) care, în acest an, este acordat lui Reinhold Messner.

Să vedem nominalizările...

Citeste mai departe...
 
30.03.2010 - Succese in Tatra

Tatra_2010 În perioada 20-28 martie 2010, am organizat în munţii Tatra Înaltă, Slovacia, o tabără internaţională de alpinism. Spre deosebire de stagiile de pregătire pe care le organizăm în România, scopul taberelor internaţionale nu este acela de pregătire/învăţare, ci de a pune în aplicare cunoştinţele învăţate şi de a atinge diferite obiective.

 

În munţii Tatra organizăm de mai mulţi ani de zile tabere de alpinism, atât vara cât şi iarna. Şi acum, în această ieşire, am avut câteva obiective concrete:

- ascensiunea pe Gerlachovsky Stit, cel mai înalt din masivul Tatra Înaltă;

- ascensiunea pe Ladovy Stit, al treilea vârf ca altitudine, după Gerlachovsky şi Lomnicky Stit;

- căţărare pe gheaţă, în văile Velicka, Velka sau Mala Studena;

Citeste mai departe...
 
15.03.2010 - Stagiu de initiere in catarare
La mijlocul lunii aprilie, vom organiza prima tabără - şcoală de iniţiere în căţărare pe stâncă, se va avea loc pe granitul din munţii Măcinului, Stagiu catarare pe stancazonă ce şi-a căpătat deja un renume la nivel naţional ca fiind excelentă de "şcoală" pentru începători.

Acest stagiu de căţărare se adresează începătorilor, cu experienţă zero în căţărare dar şi celor care deja practică alpinismul clasic şi vor să pună mai mult accent pe urcarea pe stâncă şi manevrele specifice.

Desfăşurându-se pe granit, acest stagiu este extrem de util şi celor care intenţionează în viitor, să ajungă în munţi mai înalţi din afara României (Alpi, Caucaz...), unde predomină granitul.

Citeste mai departe...
 
09.03.2010 - Escalada, sport olimpic

ifsc.jpgPe 12 februarie, Comitetul Olimpic Internaţional a recunoscut oficial Federaţia Internaţională de Căţărare Sportivă (Escaladă) - IFSC, ca reprezentativă pentru sportul „căţărare sportivă” ( = escaladă în România).

Acest lucru înseamnă că, alături de alte sporturi noi, căţărarea sportivă va participa la selecţia pentru intrarea categoria Jocurilor Olimpice. Acest lucru va avea loc în 2013, când se vor decide sporturile ce vor intra în categoria Jocurilor Olimpice, începând cu 2020.

IFSC a fost înfiinţată acum doi ani (2008), după desprinderea din UIAA, de comun acord, a comisiei de căţărare sportivă. În cadrul competiţiilor de căţărare sportivă, au loc trei tipuri de concursuri: cap de coardă, viteză şi bouldering.

România este reprezentată în cadrul IFSC de către Federaţia Română de Escaladă şi Alpinism, fiind în continuare reprezentată în UIAA doar de către Clubul Alpin Român (CAR).

 
02.03.2010 - Rock climbing in Romania

Recent (ianuarie 2010) a apărut pe piaţa românească un nou ghid de căţărare pe stâncă, intitulat “Rock climbing in Romania ”. Autorul acestuia este Ciprian Drăghici (Braşov).

Încă din primul moment în care luăm în mână cartea “Rock climbing in Romania” (Căţărare în România – pentru cei care nu vorbghid_catarare_bv.jpgesc engleza), observăm calitatea deosebită a hârtiei şi a tiparului, total nespecifice cărţilor de munte româneşti.

Ghidul prezintă 17 zone de escaladă (peste 700 de trasee) din împrejurimile Braşovului, din masivele Postăvaru, Piatra Mare, Bucegi şi Piatra Craiului - doar zonele de escaladă.

Liniile traseelor sunt desenate direct pe poză, ceea ce uşurează identificarea lor in teren.Pe lângă acestea, există numeroase informaţii auxiliare, extrem de utile căţărătorilor care nu au habar de zona respectivă.

Date tehnice

format A5

240 pagini, full color;

17 zone de căţărare din zona Braşov

peste 700 de trasee descrise

Pentru cei interesaţi mai mult despre această carte, se poate citi şi o recenzie realizată de Marian Anghel, ghid montan în cadrul Rucksack şi fost redactor şef al celei mai longevive reviste de alpinism din România.

 
23.02.2010 - De vorba cu Messner

reinhold_messner.jpg Un articol - interviu extrem de interesant cu faimosul Reinhold Messner , a fost publicat zilele trecute în limba română, în traducerea şi adaptarea lui Marian Anghel , ghid în cadrul Rucksack şi fost redactor şef al celei mai longevive reviste româneşti de alpinism "ALPIN info" (1998 - 2004).

Realizat de către Erminio Ferrari şi Ellade Ossola în septembrie 2009, interviul a fost publicat în limba engleză în februarie 2010, în revista Planet Mountain.

  Reinhold Messner:

„Vreau să fiu ţinut minte ca alpinistul care a eşuat pe optmiari, mai mult decât oricare alt alpinist din lume”.

"Notorietatea unui alpinist nu spune nimic despre calitatea lui umană".

"Nu am fost şi nu sunt de acord cu filosofia că un alpinist care moare pe munte este un fel de erou. Nu! Dacă un alpinist moare, atunci nu este nimic altceva decât o tragedie."

"Niciodată nu judec deciziile altora"

"Nu există alpinist de top care că să nu fi eşuat vreodată, oricât de bun ar fi el. Înveţi din eşecuri, nu din ceea ce noi credem că sunt victorii."

 "Faptul că te expui la riscuri, nu înseamnă că pentru tine viaţa are o valoare mai mică."

"Fericirea, o dată obţinută, este ceva plictisitor... Calea spre obţinerea fericirii, planificarea şi căutarea ei este cu mult mai interesantă."

 
17.02.2010 - Cateva vorbe despre stagiu...

stagiu 2010 În săptămâna 10-14 februarie, în munţii Bucegi am organizat un stagiu de alpinism hivernal . Condiţiile meteo nu au fost chiar cele mai bune, fiind anunţat "Cod Galben" în toate zilele taberei, cu viscol, lapoviţă şi ninsoare. Toate acestea se pot traduce mai pe scurt ca... risc mare de avalanşă!

Totuşi, în ciuda acestor condiţii neprielnice, stagiul de alpinism s-a desfăşurat normal, fiind posibilă desfăşurarea în maximă securitate a exerciţiilor practice, conform programei.

Câteva comentarii de la participanţi pot fi citite în continuare:

Citeste mai departe...
 
11.01.2010 - Tatra Inalta. Ultima strigare

În luna martie a.c. se va organiza în munţii Tatra Înaltă , Slovacia, o tabără internaţională de alpinism. În cadrul ei, se vor realiza diferite ture de alpinism în masiv şi căţărare pe gheaţă.

Această tabărTatra15.JPGă se adresează alpiniştilor care îndeplinesc minim două condiţii:

- stăpânesc foarte bine abc-ul tehnici alpine, printre care: utilizarea pioleţilor şi a colţarilor, manevrele de coardă (rapel, asigurare, auto asigurare), salvarea din avalanşă şi utilizarea DVA-ului.

- au participat la alte tabere sau ture organizate de Rucksack, în România sau alte ţări.

Pentru detalii privind  această tabără de alpinism, vă rugăm să ne contactaţi .

 

Citeşte despre alte tabere organizate în Tatra: martie 2008 , iulie 2009

Citeşte despre alte expediţii internaţionale: Cordillera Blanca (2008) , Caucazul Central (2009).
 
07.01.2010 - Stagiu de alpinism hivernal

stagiu_iarna_04.jpg Iarna a reuşit, în sfârşit, să se instaleze la locul ei pe munte! Multe din traseele de drumeţie s-au transformat deja în veritabile trasee de alpinism, pentru parcurgerea cărora este nevoie de ceva mai multe cunoştinţe.

Utilizarea pioletului şi a colţarilor pe pantă, legarea în coardă şi asigurarea în zăpadă, despre avalanşe şi DVA-uri, căţărare în teren mixt... sunt doar câteva din ceea ce se va învăţa în stagiul de alpinism hivernal ce va avea loc la începului lunii februarie 2010, în munţii Bucegi.

Participarea la un stagiu de iarnă organizat de Rucksack, este una din condiţiile necesare pentru orice doreşte să participe ulterior, la tabere şi expediţii internaţionale organizate de noi precum tabăra din Tatra Înaltă (programată în martie 2010) sau Caucazul Central (iulie - august 2010).

Citeste mai departe...